Ambiţiile vechi ale Franţei, de prim-solist pe scena politică şi militară a lumii, nu au devoalat nicicând mai bine ca acum frustrările pe care i le-a generat în ultimele decenii lipsa păstrării unei proporţii corecte între ceea ce şi-a dorit şi ceea ce a putut Parisul după al doilea război mondial. Tocmai de aceea, pe lângă soarta autocraţilor din nordul Africii şi ceea ce va urma din punct de vedere politic în regiune, foarte interesante sunt undele de şoc pe care instabilitatea din zonă le propagă dincolo de Mediterană, în mult mai civilizata Europă. În ultimii doi ani, două fenomene, oarecum interconectate, au pus marile capitale din vestul acestui continent în faţa a două dintre cele mai delicate provocări.

Întâi a fost criza financiară internaţională. Aceasta a adus inevitabil în actualitate o dezbatere aprinsă privind soarta monedei unice, altfel una dintre cele mai mari realizări ale proiectului european post-belic. Meritul semnificativ al uniunii monetare a fost acela de a fi oferit, la timp, suficient combustibil pentru a menţine turate motoarele idealului Europei unite, într-un context geografic, istoric, cultural, politic şi economic care rămâne în continuare mai predispus la atitudini divergente decât convergente. Anul trecut, pe capul euro nu doar s-a teoretizat, s-au şi făcut pariuri la cele mai mari case de profil ale maeştrilor care fac averi fabuloase speculând în momentele de cumpănă ale finanţelor mondiale.

Dar spre deliciul euroscepticilor, asediul la poarta Europei unite nu s-a poticnit în perspectivele mai mult sau mai puţin sumbre ale mondei unice. În vastele încăperi ale Palatului Elysée înmugureşte în această primăvară o nouă teorie - a relativizării spaţiului Schengen. Un spaţiu pe care, mai nou, Parisul şi-l doreşte reformat, dar atât de reformat încât dreptul de a călători liber prin Europa să poată fi anulat în situaţii, d