Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Variantă masculină a seriei \"Totul despre sex\"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 aprilie 2011 ·

PRO CINEMA. Patru directori de companii încearcă să rezolve crizele din vieţile lor în serialul \"Big Shots\", difuzat de astăzi, în fiecare luni şi marţi, de la ora 20.00.

Patru prieteni au ajuns în cel mai important punct al vieţii lor: momentul în care pot avea totul. Sunt directori ai unor companii profitabile, iar timpul liber şi-l petrec pe terenul de golf sau în saună. Problemele din vieţile lor, însă, sunt la fel de mari ca firmele pe care le conduc.

"Big Shots", una dintre "clonele serialului «Totul despre sex»", aşa cum îl caracteriza revista "People", este o producţie care încearcă să demonstreze că greutăţile nu îi ocolesc pe cei bogaţi. James Walker (Michael Vartan) se desparte de soţia sa Stacey după ce află că aceasta l-a înşelat cu şeful lui. James nu este concediat, ci ajunge director al companiei după ce şeful moare. Refugiul noului CEO este colega lui, Katie, cu care are o relaţie veche de prietenie şi care îi oferă mereu sfatul ei.

Duncan (Dylan McDermott) este într-o relaţie complicată cu fosta lui soţie Lisbeth. El încearcă să o recucerească înainte ca ea să înceapă o altă relaţie serioasă. Broody (Christopher Titus) se chinuieşte în cea mai mare parte a timpului să-şi mulţumească soţia, care îl ţine sub papuc. Cvartetul este completat de Karl (Joshua Malina), un bărbat care trebuie să se împartă între soţia lui şi amantă, Marla. Atunci când se decide să recunoască relaţia extraconjugală, cele două femei devin cele mai bune prietene.

Serial în 11 episoade

Noul serial de pe Pro Cinema are parte de o distribuţie spectaculoasă. Michael Vartan e cunoscut pentru rolul din seria "Alias", dar şi pentru rolul secundar din "Un sărut adevărat", în care a fost partenerul lui Drew Barrymore. Dylan McDermott l-a interpretat pe Bobby Donnell în seria "Cabinet de avocatură" şi a avut roluri secundare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°