Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: 1.300 de persoane cu handicap faţă în faţă cu indiferenţa celor din jur

Publicat in Adevarul, marți 26 aprilie 2011 ·

Peste 1.300 de persoane cu dizabilităţi vor participa timp de două zile la Marşul persoanelor cu Handicap „Să mergem împreună“, organizat în acest an la Alba Iulia şi Aiud.

Marşul, ajuns la cea de-a patra ediţie, este organizat de Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, împreună cu Asociaţia “Cusset Aiud Echange” Franţa şi Asociaţia Naţională a Surzilor din România.

„În urma ediţiilor precedente, am constatat un interes crescut şi o implicare mai mare din partea organizaţiilor neguvernamentale, dar şi a persoanelor fără handicap care au fost prezente la marş, în număr tot mai mai mare“, a explicat Valentin Frăcea, preşedintele Comitetului judeţean de analiză a problemelor persoanelor cu handicap.

Startul marşului de la Alba Iulia se va da miercuri, de la ora 17.00, pe platoul din faţa Catedralei Încoronării şi va continua în jurul parcului Cetate. Potrivit organizatorilor, sunt aşteptate să participe peste 1.000 de persoane cu dizabilităţi din Alba Iulia, Sebeş, dar şi de la centrele rezidenţiale şi locuinţele protejate din judeţ.

Prima ediţie la Aiud

În premieră, în acest an, o acţiune similară va avea loc la Aiud, joi, de la ora 11.00, în faţa Catedralei Ortodoxe din oraş. Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociaţiei „ Cusset Aiud Echange“.

„Noi vrem să demonstrăm că persoana cu handicap nu este doar un consumator, ci că poate şi produce“, a declarat Ioan Dârlea, de la Asociaţia de ajutorare „Alianţa handicapaţilor din România“.

„Eu am descoperit întâmplător nevoile persoanelor cu handicap din România. Pentru mine este o mare realizare când văd la astfel de acţiuni şi persoane fără dizabilităţi. Pot să spun că ediţiile anterioare ale marşului de la Alba Iulia au contribuit la organizaarea primei ediţii a evenimentului de la Aiud. La Alba Iulia am început cu 300 de persoane, cu tot atâtea dem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 45 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 42 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 58 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°