Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhitectura Ducelui

Publicat in Adevarul, marți 26 aprilie 2011 ·

Paradoxal pentru necunoscători, Italia mussoliniană a reuşit o utopie arhitectonică viabilă, fertilă şi influentă până azi. Vernisajul de la Institutul Italian de Cultură a fost însoţit de lansarea cărţii „Arhitectura Italiei fasciste“, a profesorului Sorin Vasilescu, realizatorul expoziţiei.

Aceasta cuprinde fotografii şi planuri a numeroase clădiri proiectate şi construite în anii dictaturii fasciste interbelice (unele edificii au fost continuate şi definitivate chiar şi după încheierea războiului, în anii '50). O primă observaţie, evidentă după vizitarea expoziţiei, este că, spre deosebire de celelalte exemple majore de arhitectură totalitară - cea hitleristă şi cea stalinistă -, aici chiar avem de-a face cu arhitectură (ultra)modernistă, spaţiul public italian nesuferind intervenţiile brutale care au schimonosit irevocabil mai ales ţările ex-comuniste.

Palazzo della Civilta Italiana, EUR

„Arhitectura este cea mai importantă armă", spunea Mussolini, fostul socialist care a conceput corporatismul fascist (aşadar, o formă de socialism cu elemente naţionaliste), autointitulat conducător al naţiei şi Il Duce, şi prin urmare regimul fascist a pus un deosebit accent pe utopia arhitecturii, pe urbanism şi pe monumentele de for public. Reputaţii specialişti ai vremii erau convocaţi, prin concursuri de proiecte deschise de stat, pentru a pune, prin lucrările lor, în valoare victoria revoluţiei fasciste şi a regimului totalitar. În principiu, se cunoaşte că arhitectura mussoliniană a fost un fenomen fertil din punct de vedere ideatic şi artistic, cu o influenţă majoră în deceniile care au urmat, dar în expoziţie putem vedea acum documentarea acestui fapt, prin strângerea celor mai semnificative lucrări ale perioadei, clădiri publice dar şi elemente de interior sau detalii de faţadă, monumente statuare, pieţe ample etc.

Grandoare imperială @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 32 minute
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 25 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 22 minute
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Pericol de inundaţii în 33 de judeţe

Mediafax acum 51 minute
Alerta vizează, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 12.00, bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Bega, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, t

Opt țări UE, inclusiv România, cer blocarea liberei circulații a diplomaților ruși în Uniunea Europeană

HotNews acum o ora
„Libera circulație a diplomaților ruși faciltează activitățile maligne”, spune apelul celor opt țări, potrivit Reuters. Inițiativa a fost pornită de oficialii cehi, iar șapte țări au susținut-o, deși este neclar dacă propunerea se bucură de unanimit

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°