300 km pătraţi interzişi oricărei activitâţi umane. Un oraş cu 49.000 de oameni abandonat. 254 de morţi, 600.000 de oameni afectaţi de radiaţii. Cernobîl, 26 aprilie 1986!

"Dragi tovarăşi, noul stadion va fi la fel de important ca noul reactor!" Vasili Kizima, şeful construcţiilor din Pripiat, scoate burta în faţă. E mîndru. La 25 de ani de la fondarea oraşului, cele două obiective sunt aproape gata. Pe o pancarta scrie "1970 - 1985". "Trebuie să avem grijă de copilaşii noştri, viitorul de mîine. Media de vîrstă aici e de 26 de ani, iar din 50.000 de oameni, 15.000 sunt tineri..."

Pe 26 aprilie 1986, soldaţii au spus că au văzut pe cer ceva "fumos, ca un foc albastru". Atît de frumos, încât, pînă în prînz, 1.000 de camioane cu număr de Kiev au transportat, la "loc sigur", cei 50.000 de oameni.

"Pe drum, tovarăşul colonel ne-a spus că s-a produs un accident în marea Uniune Sovietică. Că nu era grav, că puteam să jucăm partida de fotbal pe care o aveam în spatele şcolii, dar că ar fi bine să nu plonjăm, să nu luăm contact cu pămîntul...Ne-am mai zis că suntem tineri, sănătoşi şi frumoşi, că am crescut bine şi că ar trebui să luăm doar pastilele alea cu iod. După ce le-am înghiţit, mi-am adus aminte că am văzut un film cu nazişti care se omorau cu pastile cu iod şi am crezut că tovarăşul colonel ne va ucide şi pe noi, pentru că ne comunicase secretul cu accidentul. I-am comunicat şi Janikăi, colega de autobuz, de ce mă temeam eu"...

Trei copaci au crescut în vestiar!

Djata, un puşti de 11 ani, portar în echipa şcolii din Pripiat, n-a apucat să mai vadă, niciodată, stadionul cel nou. Era aproape gata, panglica trebuia tăiată pe 1 mai 1986, Ziua Internatională a Oamenilor Muncii. "Arena veche era...veche. Avea teren cu gazon şi pistă cu ciment, dar...Abia aşteptam inaugurarea".

Djata nu s-a mai întors, niciodată, în Pripiat - Cernobîl. A