Mihai Necolaiciuc, Dinel Staicu (Nuţu), Nicolae Popa - pe toţi trei Sărbătorile Pascale i-au prins acasă, în România, nu în neagra şi haina străinătate! Aici, hrănindu-se din adevărul banal al frazei formulate mai înainte, se întrevede deja prima şcoală de gândire. E una subîntinsă de filosofia lui „râsu′-plânsu′“! Formula întemeitoare a acestei direcţii sună clar şi e de atâtea ori demonstrabilă prin faptele de sezon: de Crăciun, dar şi de Paşte, se întorc românii din străinătate. Majoritatea de la muncă, unii însă de la furat! Întrucât cei trei invocaţi mai sus au un foarte clar profil penal, cred că, la prima vedere, nu e greu de spus în ce categorie ar fi firesc să fie plasaţi.

De ce vin în ţară acum cei trei? Sau, în termeni uşor modificaţi – aşa cum s-a preferat uneori (desigur, neinocent) –, de ce vin în ţară TOCMAI acum cei trei? Mai ales doi dintre ei – Necolaiciuc & Popa! Întrucât vorbim deja de mai multe şcoli de gândire (deşi în unele cazuri nu e chiar adecvată folosirea termenului „gândire“, de vreme ce e vorba mai degrabă de isterie!), părerile sunt, evident, împărţite. Unele (care îşi au originea în zona mogulilor şi a lacheilor binevoitori ai acestora, unii dintre ei – un fel de asistaţi sociali!) spun că ar fi vorba despre un truc pentru a abate atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme, grave, cu miros de apocalipsă. Altele, că, de fapt, asistăm la ceva firesc – repatrierea infractorilor şi, bonus, la reîntregirea neamului. Cele din categoria a doua par, desigur, mai rezonabile decât primele. A vorbi despre „reîntregirea neamului“ e un supliment cinic în acest context, dar, în mod cert, „repatrierea infractorilor“ e un adevăr pe care nu îl refuză nici cei care, conform job-description-ului, sunt dresaţi să vadă conspiraţii şi exerciţii de deturnare a atenţiei publice peste tot, cu precădere acolo unde aceste exerciţii pot şi par s