Duminică, pe 1 Mai, HBO a programat din nou o zi dedicată filmului românesc.
Vor putea fi văzute, începând cu ora 12 ziua, documentare („The Shukar Collective Project" de Matei-Alexandru Mocanu sau „Circul Vesel" de Claudiu Mitcu), scurtmetraje („Oxigen" în regia Adinei Pintilie, „Căpşuni în aprilie" regizat de Cornel Mihalache, „10" în regia lui Dorian Boguţă, „Apele tac" semnat de Anca Miruna Lăzărescu) şi lungmetraje („Aurora" în regia lui Cristi Puiu, „Medalia de onoare" de Călin Peter Netzer şi „Marţi, după Crăciun" regizat de Radu Muntean). Dintre filmele difuzate în premieră la televizor, „Aurora" este în mod cert vedeta.
S-a vorbit şi s-a scris mult despre lungmetrajul lui Cristi Puiu şi de cele mai multe ori lumea a strâmbat din nas. Ba că e prea lung, ba că are multe scene statice şi că plictiseşte, ba că e o adevărată „tortură cinematografică".E adevărat, nu e deloc un film uşor, dar dacă gradul de comoditate al spectatorului ar da măsura valorii, atunci filmele spălate pe creier made in Hollywood ar fi adevărate capodopere.
Am s-o spun direct: „Aurora" mi s-a părut un film foarte bun. Are trei ore, într-adevăr, dar nu cred că m-am plictisit vreun moment pe parcursul proiecţiei. Pur şi simplu, nici nu am simţit cum trece timpul. Cum să te plictiseşti, când trebuie să fii atent în permanenţă la indicii? Cristi Puiu nu-ţi dă nimic mură-n gură, nu-ţi spune cine sunt personajele, ce vor şi care e raportul dintre ele - aşa cum se întâmplă în mai toate filmele „normale".
Camera este paraşutată, pur şi simplu, într-o lume asemenea celei reale, iar această lume o ignoră şi nu face niciun efort să se comporte altfel în prezenţa ei. Adică niciun personaj nu va zice sau nu va face ceva special pentru cameră - de fapt, pentru noi, spectatorii. Prin urmare, nouă ni se cere, pentru a înţelege ceva din film, să descoperim singuri indiciile as