Ieri poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Brăila au descoperit patru personae care pescuiau ilegal. Poliţiştii acţionau pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii pescuitului în perioada prohibiţiei.
În zona km fluvial 4, braţ Caleea, poliţiştii au depistat doi bărbaţi în vârstă de 30 ani, respective 42 ani, ambii din localitatea Tichileşti, judeţul Brăila, în timp ce desfăşurau activităţi de pescuit folosind o barcă şi o plasă monofilament cu care au capturat cantitatea de 12 kg de peşte din specia scrumbie.
Tot ieri în zona km fluvial 205, fluviul Dunărea, poliţiştii au depistat doi tineri ambii în vârstă de 22 de ani, în timp ce desfăşurau activităţi de pescuit folosind o barca şi o plasă monofilament cu care au capturat cantitatea de 5 kg peşte din specia scrumbie.
Plasele monofilament şi bărcile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cele 17 kg de peşte au fost şi ele ridicate în vederea confiscării şi predate spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru încalcarea dispoziţiilor OUG 23/2008 actualizată, art.64, lit.m.