Consilierul premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass se îndoieşte că preţul carburanţilor va fi îngheţat. Ea spune la RFI că nici reducerea accizelor acum nu ar fi o idee bună. Soluţia este "o concurenţă activă pe piaţă", crede consilierul.
România poate reduce accizele, dar aceasta nu ar fi o soluţie, crede Andreea Paul Vass. "Dacă UE decide o diminuare a accizelor la carburanţi, România poate să facă acelaşi lucru extrem de rapid. Altfel, noi avem un calendar de urmărit. În cazul în care am diminua acum accizele la carburanţi, noi vom fi obligaţi într-un an de zile la un salt brutal în creşterea accizelor, pentru a recupera şi diminuarea actuală şi etapa următoare de aliniere a accizelor la nivel european. Or din acest punct de vedere, cred că nu reprezintă o soluţie. Mediul de afaceri nu se poate adapta la măsuri radicale în termen scurt, dar poate să o facă pe măsură ce accizele respectă un calendar de creştere şi de aliniere la cele europene, aşa cum s-a angajat România", afirmă consilierul premierului.
Andreea Paul Vass crede că "soluţia este o concurenţă activă pe piaţă". "Pentru moment se analizează toate căile posibile, se analizează inclusiv intervenţia statului român în zona taxelor şi impozitelor, se analizează oportunitatea apelării la măsuri excepţionale pe care le instituie tratatul Uniunii Europene în cadrul politicilor economice şi concurenţiale şi mă refer în special la măsurile de salvgardare sau de blocare a preţurilor. Dar nici asta nu cred că este o soluţie", continuă ea.
Întrebată dacă Guvernul va îngheţa preţurile carburanţilor, Andreea Paul Vass a răspuns: "Mă îndoiesc că va fi luată o astfel de decizie, pentru că în ultima săptămână dinaintea Săptămânii Mari a Paştelui tendinţele mondiale cvasi-generalizate erau de diminuare a preţurilor atât la alimente, cât şi la carburanţi. Or o îngheţare a preţurilor la carburanţi