Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italianul Mario Draghi se va aşeza pe scaunul de şef al BCE doar dacă vrea Angela Merkel

Publicat in Ziarul Financiar, marți 26 aprilie 2011 ·

Italianul Mario Draghi pare a fi favoritul nu­mă­rul unu la fotoliul de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), după ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy s-a declarat de acord cu numirea aces­tuia în locul lui Jean-Claude Trichet, al cărui man­dat se încheie în toamna acestui an, scrie The Wall Street Journal.

Recent şi oficialii germani au adus în discuţie can­di­datura lui Draghi, iar în cazul în care Germania de­cide să-l susţină s-ar înlătura unul din cele mai mari obsta­cole în numirea oficialului italian ca şef al instituţiei, scrie The Wall Street Journal.

Ministrul german de finanţe Wolfgang Scauble s-a arătat deschis faţă de candidatura lui Mario Draghi, 62 de ani, fiind de părere că acesta ar putea obţine susţinere şi din partea altor ţări cu putere de decizie din Europa, po­trivit unei persoane familiare cu situaţia. Totuşi, can­celarul Angela Merkel are ultimul cuvânt de spus, aşa cum s-a întâmplat în multe decizii importante ce au fost luate în Europa în ultimul an.

Opinia oficialilor germani cu privire la succesorul lui Jean-Claude Trichet este crucială. "Percepţia pu­bli­că este că încă există multă rezistenţă din partea ger­ma­­nilor cu privire la Italia", a spus Carsten Brzeski, eco­no­mist la ING Bank în Bruxelles. Dar "atâta timp cât Mario Draghi primeşte sprijinul germanilor, va fi foar­te dificil" pentru alţi candidaţi să câştige preşe­din­ţia BCE.

Germania se află pe o poziţie cheie în zona euro, în prinicipal datorită modului în care şi-a revenit de pe urma crizei financiare, iar Berlinul este văzut drept prin­cipalul obstacol pentru ascensiunea şefului băncii cen­trale italiene la conducerea BCE. Până în luna februarie, favorit pentru scaunul lui Trichet era Axel Weber, guvernatorul băncii centrale germane.

Oricum, ultimul cuvânt cu privire la candidatura lui Mario

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, achitat de instanța supremă pentru luare de mită. Decizia este definitivă

Gandul acum 56 minute
Nicolae Bănicioiu a fost achitat, luni, de instanța supremă în procesul care i-a fost intentat pentru luare de mită. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Știre în curs de actualizare

Marius Tucă Show începe marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 20 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump îi cere omologului său israelian Isaac Herzog, în Knesset, să-l graţieze pe Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie

News.ro acum 45 minute
Preşedintele american Donald Trump s-a amestecat în treburile interne ale Israelului, luni, într-un discurs în Parlamentul israelian (Knesset), cerându-i în mod surprinzător preşedintelui israelian să-l graţieze pe premierul Benjamin Netanyahu, acuz

Cel puțin 66 de persoane au fost rănite după ciocnirea frontală a două trenuri în Slovacia

Gandul acum 32 minute
Două trenuri s-au ciocnit luni în estul Slovaciei. Accidentul a provocat deraierea unei locomotive și a unui vagon, eveniment în timpul căruia au fost rănite cel puțin 66 de persoane. Nu au fost raportate decese în urma accidentului, care, potrivit

Nicușor Dan: „Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță. Nu este ceva firesc, ci o alegere a societății”

HotNews acum 46 minute
„Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță”, a transmis președintele Nicușor Dan, luni, într-un mesaj adresat participanților la Conferința Ministerială Regională privind eliminarea violenței împotriva copiilor, organizată la

Romgaz a reziliat contractul cu grupul spaniol Duro Felguera pentru finalizarea centralei de la Iernut din cauza întârzierilor lucrărilor

Ziarul Financiar acum o ora
Compania de stat Romgaz (simbol bursier SNG), producător şi furnizor de gaze naturale, a anunţat rezilierea contractului cu firma spaniolă Duro Felguera pentru finalizarea centralei termoelectrice de la Iernut, judeţul Mureş, invocând nerespectarea

Ministerul Finanţelor anunţă că România a atras 4 miliarde de euro prin ultima şi cea mai de succes emisiune de euroobligaţiuni din acest an

News.ro acum 39 minute
Ministerul Finanţelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe pieţele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale şi a patra tranzacţie realizatã în 2025. Potrivit MF

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, anunță că se retrage din politică / Ce nume se vehiculează pentru viitorul prim – ministru

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că se retrage din politică și, prin urmare, nu va mai accepta să fie propus pentru un nou mandat în fruntea guvernului de la Chișinău. De asemenea, Recean renunță și la mandatul de deputat obținu

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 2 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

VIDEO FRF a publicat discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria: „Eu n-am văzut să domini așa și ăștia să nu aibă nicio ocazie!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Federația Română de Fotbal a publicat pe rețelele de socializare discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria, scor 1-0, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Mircea Lucescu

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

14°
lun.

9°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

14°
lun.

8°/17°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

9°/15°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

8°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°