Zicu (stânga) a fost eroul negativ al timişorenilor, ratarea sa din penalty, din ultimul minut, relansând lupta pentru titlu / Foto: Gazeta Sporturilor/Intact Images Cele trei formaţii care conduc în clasamentul Ligii 1 au avut un week-end de coşmar. La fel ca şi „cavalerii fluierului”, însă aceasta a devenit deja o obişnuinţă. Cronologic, FC Vaslui a comis-o prima, cedând sâmbătă, 0-1, în Gruia, cu CFF Cluj, dar victoria gazdelor a venit dintr-un penalty dictat extrem de uşor de „centralul” Robert Dumitru.
„A fost gândit totul ca săracu’ Minteuan să câştige şi el un meci. Era pe aici de nu ştiu câtă vreme şi nu are nici o victorie. A fost un arbitraj la comandă. Robert Dumitru a condus ca la comunală, dacă era ca la judeţeană era bine. Mureşan şi cu Avram au fost fair-play şi au zis că n-a fost penalty”, a răbufnit patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu. Tot sâmbătă, Timişoara n-a reuşit să câştige pe „Dan Păltinişanu” în faţa celor de la FCM Târgu-Mureş, chiar dacă vedeta Ianis Zicu a ratat un penalty în ultimele minute. Totuşi, antrenorul Duşan Uhrin jr a ţinut să rămână calm: „Nu am reuşit nici din penalty, dar mergem mai departe, ştiam că va fi greu. Zicu a dat până acum patru goluri din penalty, ce poţi să-i spui decât să treacă peste asta şi să fie pregătit pentru următorul meci, peste trei zile”. Nici Oţelul n-a profitat de paşii greşiţi ai rivalelor, remizând duminică după-amiază, 0-0, la Bistriţa. „Am câştigat un punct muncit, dar trei ar fi fost foarte bune. Sper să rămânem pe locul 1 până la final, dar nu va fi uşor”, a comentat antrenorul gălăţenilor, Dorinel Munteanu. De rezultatele acestea pot profita echipele bucureştene, în special Steaua şi Dinamo, care s-au întâlnit aseară în derby-ul din Ghencea, dar şi Rapid, care are un program, teoretic, mai lejer până la final.
S-au conturat cele patru retrogradate
Du