Pentru un popor atât de orgolios ca cel român este de-a dreptul bizar faptul că stă cu mâinile în sân în timp ce imaginea lui în marea familie europeană se degradează de la o zi la alta. Pentru românul de rând aderarea la UE a însemnat că poate merge în alte 26 de state fără viză, doar cu buletinul. Pentru politicieni a însemnat apariţia unei noi scuze pentru măsurile nepopulare: "aşa a cerut UE". Şi atât.
România nu contează în UE şi nu are nimic de spus în nicio privinţă. Nu este capabilă să cheltuiască nici măcar banii daţi gratis de Uniune, ceea ce a transformat-o într-un stat de talia Germaniei, un contributor net, care plăteşte către UE o sumă mai mare decât cea pe care o atrage. În marile jocuri politice din Europa, partidele din România, reprezentate de europarlamentarii români, aleşi prin voturile românilor, nu contează.
În timp ce europarlamentarii români profită de minutul acordat declaraţiilor politice pentru a deplânge situaţia maidanezilor care ar putea fi eutanasiaţi, unii români, de cele mai multe ori ţigani, profită de libertatea de deplasare în UE pentru a face ceea ce făceau şi în România, dar pe mai mulţi bani: să cerşească.
Atât timp cât cerşetoria nu este interzisă prin lege, atât timp cât ei nu încalcă legea şi, dacă o fac, sunt pedepsiţi corespunzător, care este problema? Bruxelles-ul, acest nou Babilon, cu 22 de limbi oficiale, nu are probleme cu cerşetorii veniţi din România. Dacă a rezistat valurilor de magrebieni, care ocupă deja o parte considerabilă din totalul populaţiei autohtone, câteva sute, mii de noi imigranţi nu mai contează. E drept, totuşi, că magrebienii nu cerşesc. Cer ţigări, dar nu cerşesc. "Sunt prea mândri. Dacă ar vedea că unul de-al lor cerşeşte, ar fi în stare să îi taie gâtul", după cum a explicat un taximetrist, venit acum cinci ani în Bruxelles din Turcia.
Cerşetorii nu sunt problema lor, ci
