Statele Unite au ordonat familiilor diplomaţilor şi personalului neesenţial din cadrul ambasadei din Damasc să părăsească Siria. Măsura a fost luată din cauza "instabilităţii şi situaţiei nesigure" din această ţară, afectată de violenţe între manifestanţii care cer schimbarea regimului şi forţele de securitate. (Vezi video)
"Departamentul de Stat a ordonat tuturor familiilor angajaţilor Guvernului Statelor Unite, dar şi personalului neesenţial să părăsească Siria", arată un comunicat al Departamentului de Stat, ministerul american de Externe.
"Dată fiind instabilitatea şi situaţia nesigură actuală, cetăţenii americani din Siria sunt invitaţi să îşi limiteze deplasările neimportante în ţară", menţionează documentul citat.
În ciuda represiunii în urma căreia au fost ucişi aproximativ patru sute de oameni, din 15 martie şi până acum, Statele Unite nu au ameninţat cu rechemarea ambasadorului de la Damasc, un post ocupat din ianuarie, după o perioadă de şase ani în care a fost liber.
Siria a închis luni graniţa cu Iordania, a anunţat ministrul iordanian al Informaţiilor, Taher Adwan, la numai câteva ore după o intervenţie masivă a forţelor de securitate siriene la Deraa, în apropierea frontierei.
Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, doamna Navi Pillay, a cerut luni "oprirea imediată a uciderilor în Siria".
Sute de membri ai serviciilor de securitate siriene, însoţiţi de blindate au pătruns luni dimineaţă în Deraa, unde au fost auzite focuri de armă.
Deraa este oraşul unde au avut loc primele manifestaţii împotriva regimului sirian condus de Bashar al-Assad.
Video prezentând situaţia din oraşul sirian Deraa, postat pe YouTube:
Statele Unite au ordonat familiilor diplomaţilor şi personalului neesenţial din cadrul ambasadei din Damasc să părăsească Siria. Măsura a fost luată di