Diferendul dintre Franţa şi Italia privind imigranţii tunisieni nu îşi are rostul. Cel puţin aşa reiese dintr-o vastă anchetă publicată de Les Echos. Ziarul economic francez demonstrează că imigraţia nu influenţează nici conturile sociale ale ţării şi nici piaţa muncii.

Franţa este una dintre cele mai vechi ţări de imigraţie din Europa. Acum o sută de ani, Hexagonul număra deja un milion de imigranţi, faţă de cinci milioane în zilele noastre. Cu un flux net de doar o sută de mii de persoane pe an - fluxul net fiind diferenţa între cei două sute de mii care ajung anual aici şi suta de mii care pleacă înapoi - Franţa a devenit însă una dintre ţările europene care acceptă cei mai puţini străini.

Dacă în anii '60 firmele franceze se duceau direct în Magreb, în particular în Maroc şi în Algeria să-şi angajeze viitorii salariaţi, de câteva săptămâni încoace Guvernul de la Paris ţine un discurs complet diferit. Claude Guéant, ministrul francez de Interne şi al Imigraţiei militează pentru o reducere a imigraţiei, un viraj de 180 de grade chiar faţă de crezul şefului său Nicolas Sarkozy, un preşedinte care în trecut îşi propunea să instaureze o imigraţie selectivă, bazată pe nevoile economiei franceze.

Cum se explică această schimbare de atitudine, sosesc într-adevăr prea mulţi străini în Franţa, ce consecinţe asupra economiei ar avea limitarea accesului străinilor în această ţară? Iată doar câteva din întrebările la care încearcă să răspundă vasta anchetă realizată de ziariştii de la Les Echos.

Franţa, cum spuneam, este confruntată anual cu o sută de mii de străini, care trebuie primiţi, găzduiţi. O cifră modestă faţă de Norvegia, Italia sau Spania, unde proporţia de imigranţi este cel puţin de două ori mai mare. În plus, în Franţa, structura imigraţiei este foarte stabilă de peste două decenii, ţara primind în majoritate populaţii din Africa de