Bună ziua! Sper că aţi avut un Paşte fericit. AGA BVB se apropie. Şi, după cum am spus în articolul meu precedent, BVB are nevoie de un plan pentru viitor, pentru a-şi justifica independenţa în continuare.
Să începem prin a cădea de acord asupra faptului că BVB are nevoie de mai mulţi emitenţi admişi la tranzacţionare. Am putea de asemenea să afirmăm că Investitorii au nevoie de un portofoliu mai variat din punctul de vedere al gradului de risc, şi că Societăţile au nevoie de mai mulţi bani pentru a-şi dezvolta afacerile... Se pare că avem o schemă în linii mari a unui consens. Aproape.
Membrii Bursei (şi nu mă refer aici la acţionari) au o problemă. În epoca privatizării, şi nu doar în România, am văzut un anumit model de dezvoltare, prin care un volum mare de acţiuni a fost aruncat brusc pe o piaţă pustie, la fel ca firimiturile de pâine, pe care să le culeagă brokerii. Acest lucru a însemnat că piaţa secundară a luat-o înaintea pieţei primare, asta în cazul în care considerăm că privatizarea nu a fost un adevărat proces de piaţă primară.
De-a lungul istoriei, piaţa primară a dominat pieţele de capital, care sunt mai vechi, şi care în clipa de faţă au ajuns la maturitate: oamenii cumpărau acţiuni sau obligaţiuni la momentul emiterii lor şi le păstrau pentru venitul pe care îl generau, în loc să le tranzacţioneze activ pentru a obţine profituri de capital pe termen scurt. Acest lucru se datora în principal lipsei mijloacelor de comunicare şi lucrurile au rămas neschimbate până la apariţia telegrafului. Pe măsură ce comunicaţiile au evoluat, piaţa secundară a explodat în ultima parte a secolului 20.
Totuşi, merită observat că pieţele primare pentru acţiuni nu au reuşit să ţină pasul nici în SUA şi nici în Marea Britanie, ba chiar se află într-un declin, pe măsură ce societăţile se retrag de teama reglementării excesive şi a temerii de agres
