26 aprilie 1986, o zi fatidică pentru omenire. La scurt timp după miezul nop­ţii, la ora locală 01:23, reactorul 4 al centralei de la Cernobîl, din nordul Ucrainei, a explodat în timpul unui test de securitate. Cauza? Erori de manipulare a reactorului de tip RBMK. După două explozii puternice, potrivit însemnărilor unui ingi­ner al centralei, la 01.24, tijele siste­mului de gestiune şi de protecţie s-au oprit”. Miezul reactorului a fost distrus şi un nor puternic radioactiv s-a ri­dicat în văzduh, purtându-l peste Ucraina, Belarus, Rusia, Europa Centrală... Un om a murit pe loc în centrala nucleară şi corpul lui nu a fost niciodată găsit. Un altul a decedat după câteva ore. Alţi 28 de oameni au sfâr­şit în săptămânile următoare din cau­za expunerii la radiaţiile puterni­ce. Combustibilul nuclear a ars mai mult de zece zile, radioactivitatea având o intensitate echivalentă cu cel puţin 200 de bombe de la Hiroshima şi contaminând o mare parte din Europa.

Abia după o zi şi jumătate s-a or­do­nat evacuarea personalului centra­lei şi a Pripiatului, un orăşel aflat la trei kilometri de centrală. La 28 apri­lie, Suedia, nu Ucraina, a emis o aler­tă, după ce a înregistrat un nivel ne­obiş­nuit de radioactivitate. Atunci agenţia publică de ştiri TASS abia a trans­mis o informaţie de cinci fraze despre „un accident” la Cernobîl. Ceea ce se întâmplase cu adevărat la centrala nucleară era cunoscut doar în cercurile cele mai înalte. În rest, domina legea tăcerii. Defilarea de la 1 Mai a avut loc pe străzile Kievului ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Abia la 14 mai s-a decis închiderea şcolilor, copiii din Kiev fiind trimişi în tabere şi mamele în concediu. În cele 18 zile scurse de la catastrofă, după tentative eşuate de a stinge reactorul, autorităţile au decis să arunce din elicoptere 4.000 de tone de saci cu plumb şi nisip peste centrală. Celelalte trei reactoare