Prima sesiune de după Paşti a fost una de aşteptare, investitorii părând că şi-au prelungit vacanţa. Prin urmare, intensitatea la tranzacţionare a fost scăzută. La ora 17.15 numărul contractelor încheiate era de 750 cu o valoare de 2,55 milioane lei. Evoluţia cotaţiilor fost una pe scădere pentru segmentul financiar, derivatele valutare şi pe aur, respectiv pe plus pentru derivatul pe Dow Jones.
Interesul inves-titorilor care au revenit pe piaţă s-a concentrat în special pe derivatele pe acţiunile SIF5 Oltenia. Vânzătorii şi cumpărătorii au încheiat, până la ora 17.15, un număr de 571 contracte. Scadenţa iunie s-a remarcat cu 95% dintre acestea. DESIF5 iunie au pendulat între un maxim de 1,65 lei, atins în jurul orei 12.00, respectiv un minim de 1,6262 lei, atins la ora 14.13, culoarul dintre aceste puncte de referinţă fiind unul de 2,38 bani. La ora 17,15 cotaţia DESIF5 iunie scădea cu 1,02%. Pentru septembrie, DESIF5 erau cotate la 1,7 lei, în staţionare.
Pe segmentul indici, cotaţia futures a Dow Jones de la Sibex a des-chis pe minus dar a trecut rapid pe creştere şi a evoluat pe această direcţie în restul şedinţei, în condiţiile în care direcţia predominantă a indicelui pe piaţa futures americană a fost tot una pozitivă, iar în prima oră de la deschiderea NYSE, cel mai urmărit indice de pe glob înregistra, de asemenea, creşteri. Totodată şi indicii celor mai importante burse din Europa creşteau. În SUA a fost anunţat nivelul indicelui compozit S&P/Case Shiller, care indică evoluţia preţurilor locuinţelor din 20 de zone metropolitane. Preţul caselor din SUA a scăzut pentru a opta lună la rând, pierzând 0,2% în februarie, nivel uşor mai bun decât estimările analiştilor, care vedeau o scădere de 0,3%. La Sibex, cotaţia Dow Jones pentru scadenţa iunie câştiga 45 puncte, conform cotaţiei de la ora 17.15. De-a lungul zilei, DEDJIA_RON iunie a atins un mini