Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germanii se tem de asaltul esticilor

Publicat in Adevarul, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Valul de muncitori din est i-ar putea afecta mai ales pe cei cu salarii modeste, spun experţii . Cetăţenii din Cehia, Polonia, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia vor fi liberi să lucreze în Occident de luna viitoare.

Germanii sunt îngrijoraţi că şi-ar putea pierde joburile, arată un sondaj de opinie al Institutului pentru Cercetări în Afaceri (IW) din Köln. Institutul, care are legături strânse cu angajatorii germani, se aşteaptă ca peste 1,2 milioane de muncitori străini să ajungă în Germania până în 2020. Potrivit sondajului, aproximativ 800.000 de muncitori ar urma să sosească în următorii doi ani. „Vor fi probabil mulţi imigranţi în următorii ani, dar, pe termen lung, fluxul va fi moderat", a declarat directorul IW, Michael Huether.

El a descris ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii ca fiind „pasul potrivit la momentul potrivit". „Mai ales acum, în perioada de recuperare economică, avem nevoie de forţă de muncă suplimentară", a spus Huethner care a adăugat că forţa de muncă bine calificată din estul şi centrul Europei poate ajuta la atenuarea unor blocaje.

Germania de est, cea mai expusă

Potrivit sondajului, 40% din populaţia Germaniei se teme de efectul ridicării restricţiilor. Experţii mai spun că germanii cu salarii modeste sunt cei mai expuşi în faţa valului de muncitori din Est, pentru că aceste schimbări afectează în principal categoria angajaţilor cu nivel scăzut de calificare. Există, de asemenea, temeri că schimbările vor afecta în special zonele cele mai sărace ale Germaniei de est care sunt şi vecinele noilor state membre. Cetăţenii din Cehia, Polonia, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia vor fi liberi să lucreze în Germania de luna viitoare.

Austriecii, la fel de îngrijoraţi

Un alt sondaj de opinie, efectuat luna trecută, arată că austriecii sunt şi ei îngrijoraţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 21 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 25 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 15 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 34 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 37 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°