Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Nicolae Matei “Niciodată orașul Năvodari nu va fi pe lista Comisiei Europene de poluare”

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 27 aprilie 2011 ·

De curând ministrul Mediului și Pădurilor, Laszlo Borbely le-a transmis prefecților din mai multe județe ale țării, în cadrul unei videoconferințe că autoritațile locale trebuie să ia măsuri pentru păstrarea în limitele corespunzătoare a calității aerului.

Practic, Borbely a analizat în cadrul întâlnirii cu prefecții stadiul derulării programelor integrate de gestionare a calității aerului pentru aglomerările urbane și zonele în care au fost înregistrate depășiri ale valorilor admise.

Pentru județul Constanța, localitățile vizate de ministru au fost municipiul Constanța și municipiul Medgidia. La întâlnirea cu prefecții au participat, de la Constanța și reprezentanții Agenției de Protecția Mediului și șeful Gărzii de Mediu Constanța. Aceștia au confirmat datele furnizate de ministru, la fel și măsurile privind urgentarea aplicării de programe care să reducă poluarea în cele două mari aglomerări din județ. Nu este și cazul orașului Năvodari, unde primarul Nicolae Matei ține să precizeze că localitatea pe care o administrează nu se va afla niciodată pe lista celor vizate de reprezentanții Comsiei Europene, deoarece măsurile privind protejarea aerului și a mediului au fost aplicate corespunzător, însă de la începutul mandatului. “La Năvodari, încercăm să îndeplinim normele de habitat privind spațiul verde pe cap de locuitor de minim 26 de metri; spun că în prezent Năvodariul îndeplinește aceste proceduri și facem toate eforturile. Avem trei parcuri noi, care anul acesta vor fi finalizate; unul este de 2,8 ha în zona ecluzei, iar Parcul Ion Dobre va fi extins până la strada Câmpului. La fel, prin Programul Agenției Naționale de Mediu, administrația locală a orașului Năvodari are finanțarea asigurată – 1,4 miliarde de lei vechi pentru parcul “Țara Piticilor”. Și Acesta va fi finalizat tot anul acesta, amplasamentul fiind situat între str. Liliacului și

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 2 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 9 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 6 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 6 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 5 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 11 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 6 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°