Industria de divertisment şi religia rareori găsesc căi comune de exprimare, iar graniţa dintre ele poate fi uşor încălcată ajungându-se la ofense şi scandaluri.
Filmul lui Nanni Moretti, „Habemus Papam" („We Have a Pope"), lansat în Italia în preajma Paştelui şi selecţionat la Festivalul de la Cannes, a deranjat o parte din clericii de la Vatican. Filmul vorbeşte despre relaţia unui papă cu propriul psihiatru şi atinge teme esenţiale pentru cineva care este ales papă în secolul 21, după cum însuşi Benedict al XVI-lea a declarat că alegerea sa din 2005 a resimţit-o ca pe o „ghilotină", scrie The Guardian.
Când cardinalul francez, interpretat de Michel Piccoli un star de 85 de ani, este ales noul Papă, se simte copleşit şi cuprins de îndoială. La proclamarea sa din balconul Catedralei Sf. Petru, fuge. Vaticanul cheamă un psihiatru, însă Papa va demisiona.
„Habemus Papam" nu se înscrie în categoria de satiră anti-clericală, scrie The Economist. Cardinalii sunt ingenui şi veseli, intrând fără probleme într-un joc de volei, alături de arogantul psihiatru. Site-ului catholicnewsagency.com scrie că filmul a divizat opiniile catolicilor: un reporter al unei agenţii de ştiri a făcut apel la boicot, aclamând: „Nu-l atingeţi pe Papă: el este vicarul lui Hristos, piatra pe care Iisus şi-a înfiinţat Biserica"; revista Civilità Cattolica şi Radio Vatican a lăudat filmul, apreciind că nu a fost prezentată „nici o ironie" la adresa Papei şi că nu a fost caricaturizat.
Filmul va fi distribuit în toamnă în toată lumea, inclusiv în România.
Lady Gaga îl iubeşte pe Iuda
Dar poate că cel mai controversat moment din ultimele zile este single-ul recent al cântăreţei americane Lady Gaga, „Judas", lansat înainte de Săptămâna Mare. Din cauza lui se consideră că Gaga a insultat de-a dreptul lumea catolică vorbind despre iubirea sa pentru Iuda, apostolul ce l