Au mai rămas, din acest an, opt luni. Prea puţin timp pentru ca societatea românească să facă, până la sfârşitul lui 2011, tot ce are de făcut: să ieşim din recesiune, să consolidăm creşterea cu semnul plus şi totodată să accelerăm reformele structurale.

Anul 2012 va fi electoral. În toată lumea, în anii electorali, frâiele economiei slăbesc, se produc relaxări care să facă sesizabile acumulările de până atunci. Mai peste tot, pe planetă, în anii cu alegeri, în economie se apasă cu înverşunare pe toate pedalele care pot să-i arate alegătorului, cu deosebire celui din clasa de mijloc, că viaţa lui ori e mai bună, ori tinde să se îmbunătăţească. Dar cu o singură condiţie: să fi fost făcute acumulările necesare pentru un astfel de salt calitativ.

Cum va fi în România lui 2012? Partidele, toate, au ajuns la o răscruce de drumuri: fie sunt în pericol să piardă alegerile, fie sunt în faţa uriaşei răspunderi de a le câştiga. Dar ca un partid ori o coaliţie de partide să câştige alegerile va fi nevoie să probeze că ştiu ce să facă pentru ca viaţa populaţiei să se schimbe. Oamenii vor să ştie cum va evolua realitatea din piaţa de consum. Sau cea de la fiecare de-acasă, de pe masa în jurul căreia se adună familia. Mai departe îi interesează veniturile, casele, spitalele, şcolile, străzile, securitatea persoanei.

Doi ani au fost pierduţi în bătălia pentru bunăstare. În 2009 şi în 2010 au fost ochite, cu puţine excepţii, numai ţintele din buget. Pentru asigurarea unui echilibru adecvat între venituri şi cheltuieli. De 2011 însă e legată o altă şansă: grăbirea proceselor din economia reală. Prin fapte, nu prin vorbe. Fiindcă nimic nu e mai rău decât atunci când vorbele (declaraţii, promisiuni că va fi accelerată restructurarea, că vor fi repornite motoarele economiei) nu sunt urmate şi de fapte. Sau când proiecţiile de relansare economică nu