Sunt provocările la adresa unităţii Europei atât de puternice încât să-i determine pe liderii a două mari state membre să facă paşi înapoi? Sau, de fapt, problema este nu amploarea provocării, ci de-a dreptul liderii?
Un preşedinte Sarkozy în pierdere de popularitate şi un premier Berlusconi încolţit de scandaluri cu tentă sexuală şi nu numai au pus problema suspendării ţărilor lor din Acordul Schengen. Motivul: Roma, reclamând lipsa de ajutor din partea statelor membre Schengen în criza migranţilor din Africa de Nord, a decis să le acorde acestora premise de şedere temporară. Astfel, ei pot călători în spaţiul Schengen. Parisul a răspuns prin restabilirea controalelor la frontiera cu Italia. Aceasta a cauzat o stare de tensiune între cele două ţări, pe care Sarkozy şi Berlusconi încearcă acum să o dezamorseze propunând limitarea libertăţii de circulaţie în spaţiul comun.
Nimic nou sub Soare. Întotdeauna limitarea libertăţilor s-a făcut sub semnul urgenţei, al excepţionalului, cu promisiunea eficienţei. "Adevăraţii finlandezi", activiştii din Jobbik sau naţionaliştii olandezi, danezi, suedezi, slovaci şi aşa mai departe ar fi mândri de asta. La fel, partidele de extremă dreapta ce stau în coasta celor doi lideri, Frontul Naţional din Franţa şi Liga Nordului din Italia. Poate că ele sunt cu adevărat câştigătorii acestei poveşti - "V-am spus noi că marea problemă sunt aceşti imigranţi! Iată dovada!"
Ca să respectăm proporţiile, e vorba, totuşi, de câteva mii de nou sosiţi, cifră insignifiantă pe lângă milioanele de imigranţi aflaţi déjà în Uniune. Ei au putut destabiliza mica insulă italiană Lampedusa, acolo unde, la un moment dat, îi depăşeau, ca număr, pe localnici. Dar nu pot fi aceştia ameninţarea pentru libera circulaţie în Uniunea Europeană!
De fapt, pentru Berlusconi şi Sarkozy, ameninţarea vine din interior, unde poziţiile lor politice sunt
