Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Grup Corint” a anunțat abia miercuri organizarea Zilelor Cetăţii Alba Carolina. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 aprilie

Publicat in Alba24, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Zilele Cetăţii, unul dintre cele mai reprezentative evenimente pentru Alba Iulia a fost lăsat, anul acesta, într-un con de umbră. Dacă, anul trecut, manifestările prilejuite de acest eveniment au fost intens mediatizate, cu câteva săptămâni înainte, anul acesta organizatorii au anunţat pe ultima sută de metri că albaiulienii sunt invitaţi la Zilele Cetăţii, sâmbătă, 30 aprilie.

Procesul de reabilitare a fortificaţiei Alba Carolina, mai precis finalizarea tuturor lucrărilor demarate în ultima perioadă i-au determinat pe organizatorii acestui eveniment, firma “Grup Corint” să nu dezvăluie, din timp, data la care sunt organizate Zilele Cetăţii. “Nu am mediatizat acest eveniment mai repede, deoarece a trebuit să aşteptăm finalizarea tuturor lucrărilor din faţa intrării la Traseul Celor Trei Fortificaţii. Astăzi (n.r. – miercuri) am vorbit cu muncitorii şi ne-au asigurat că, până sâmbătă, vor termina lucrările din faţa Traseului şi inclusiv cele din curtea interioară. De asemenea, se va ajunge cu pavajul până la Centru Militar, iar, într-o săptămână, până în faţa Porţii a III-a. Un alt motiv pentru care nu s-a vorbit mai repede despre acest eveniment are legătură probabil cu faptul că în acest an nu o să avem personalităţi ca şi invitaţi. Singurii noştri oaspeţi sunt albaiulienii”, a declarat purtătorul de cuvânt al “Grup Corint”, Emanuel Drăguşin.

Precizările acestuia nu explică totuşi faptul că tocmai aceşti oaspeţi de seamă, albaiulienii, nu au fost informaţi din timp că vor participa, sâmbătă, la Zilele Cetăţii. Lipsa informaţiilor a persistat şi la nivelul conducerii Primăriei Alba Iulia. Marţi, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Coşer, ne-a informat că, anul acesta, evenimentul va avea loc cel mai probabil în 7 mai. Miercuri, Mihai Coşer a explicat că manifestările sunt organizate şi finanţate exclusiv de “Grup Corint”, aşa că firma a fost cea î

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 56 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 51 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 51 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 23 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 15 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°