Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce va cere FMI Guvernului Boc cu ocazia vizitei oficiale care a început azi. Ce mesaj va transmite Fondul politicienilor români - Surse

Publicat in Gandul, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Oficialii FMI vor cere Guvernului să rezolve, în cel mai scurt timp posibil, problema companiilor de stat care merg în pierdere şi vor atrage atenţia asupra măsurii de reducere a contribuţiilor sociale, anunţată încă de la începutul acestui an de premierul Emil Boc, susţin surse apropiate discuţiilor dintre cele două părţi. "E un lucru important (rezolvarea problemei companiilor de stat care merg în pierdere, n.r.), care cere multă muncă. Trebuie căutată cea mai bună soluţie pentru fiecare dintre ele. Unele vor fi privatizate total sau parţial, altele vor rămâne sub controlul statului dar reformate, altele vor fi închise", au declarat sursele.

Ele au precizat că în ceea ce priveşte reducerea contribuţiilor sociale, recomandarea Fondului, acest pas nu trebuie făcut decât după o analiză serioasă, în care să se ţină cont de "sustenabilitatea fiscală pe termen mediu". "Trebuie să vă uitaţi şi la 2012, nu doar la anul în curs, pentru că aveţi de respectat o ţintă strictă de deficit bugetar", au precizat ele. Vizita oficială are loc în perioada 27 aprilie - 9 mai, scopul fiind prima evaluare a noului acord, de tip preventiv, în valoare de 5,4 miliarde de euro semnat recent de Guvern cu FMI, CE şi Banca Mondială.

Fondul a alcătuit o "listă neagră" a companiilor de stat, dintre care cele mai multe sunt în pierdere şi acumulează datorii foarte mari, cu ocazia acordului financiar precedent, semnat în primăvara lui 2009. În 2010 acele companii au ajuns la un nivel total al datoriilor către bugetul de stat de circa 1,6 miliarde de euro, aproape 1,5% din PIB, în creştere cu 34% faţă de anul precedent. Printre cele 10 companii se numără Compania Naţională a Huilei şi cele trei companii de cale ferată (CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă).

În ceea ce priveşte dialogul cu partea română, mesajul pe care Fondul îl va transmite, într-un cadru informal, clasei politice

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condamnarea lui Dan Diaconescu pentru acte sexuale cu minori, anulată de Curtea de Apel Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

Ziare.com acum 56 minute
Curtea de Apel Constanța a desființat vineri, 21 martie, sentința prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în februarie în dosarul privind acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile, potrivit minutei

Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

News.ro acum o ora
O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rez

Fraţii Tate ar urma să revină în România

Mediafax acum 27 minute
Revenirea în România a fraţilor Tate nu este întâmplătoare, având în vedere că pe data de 25 martie aceştia sunt obligaţi să se prezinte la controlul judiciar în cadrul dosarului în care sunt cercetaţi pentru trafic de persoane, conform Gândul. Iniţ

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 4 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

BEC stabilește sâmbătă ordinea candidaților la alegerile prezidențiale pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) anunță că sâmbătă, la ora 13:00, va avea loc tragerea la sorți pentru a fi stabilită ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale din mai. Conform unui comunicat al BEC, tragerea l

Video Bogdan Peșchir, miliardarul crypto și influencerul lui Călin Georgescu, din nou camuflat la Parchetul General

Adevarul acum 3 ore
Miliardarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost adus vineri, 21 martie 2025, la Parchetul General pentru a fi audiat, după ce joi a fost reținut pentru 24 de ore.

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum 6 ore
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

Cifre record înregistrate de administratorii pârtiilor din Poiana Braşov, în acest sezon

News.ro acum 53 minute
Datele centralizate de administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov arată că în acest sezon de iarnă s-au înregistrat cifre record în ceea ce priveşte numărul celor care au ales această staţiune pentru schi sau snowboard. Conform statistici

Autoritățile bulgare închid temporar Podul Giurgiu- Ruse. Programul CIRCULAȚIEI pe Podul Prieteniei / Care sunt rutele alternative pentru șoferi

Gandul acum 2 ore
Vești nu tocmai bune pentru șoferi, după ce autoritățile bulgare închid temporar circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, în perioada 27.03.2025 (joi) – 28.03.2025 (vineri), pe ambele sensuri de circulație. Circulația pe Podul Prieteniei va f

Cămin pentru vârstnici din Mureș, amendat cu 160.000 de lei. Neregulile descoperite

Adevarul acum o ora
În urma verificărilor, un cămin pentru vârstnici din Mureș a fost amendat cu 160.000 de lei după descoperirea a patru persoane, două cu dizabilități și două vârstnice, neîngrijite corespunzător.

Vremea

București
acum

15°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/17°
lun.

9°/17°
Iasi
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

2°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

3°/16°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°