Zilele astea am tot asistat la nişte grătare (spun “asistat” fiindcă ăsta e cuvântul potrivit) şi mi s-a revelat un adevăr ciudăţel: maneaua/manelele ie posibil să fie folclor. Zic aşa, că auzeam de la diferite maşini cum se băteau cap în cap muzica “populară” şi “manelele pe sistem”, şi ce mi-a venit mie: bă, nu cumva maneaua e noua muzică populară?

Nu zic de gusturi, eu zic de definiţie. Adică muzică populară = “folclor” (de la “folk” = popor), adică muzică de largă audienţă, muzică de largă popularitate. Şi ia să vedem asemănările dintre muzica populară veche şi manelele actuale:

1. Gradul de răspândire: foarte mare. Aşa cum odinioară muzica populară (horele, sârbele, cântecele de petrecere) erau foarte ascultate, aşa sunt acum manelele. Că vrem, că nu vrem, ăsta e adevărul.

2. Ascultătorii / receptorii mesajelor muzicale: clasa de jos, plebea. Aşa cum muzica populară veche (adică aia “populară”, ce mai…) era ascultată de populaţia României majoritar agrară (mediul rural + agricultură), aşa sunt acum ascultate manelele, de plebea majoritară, fosta clasă muncitoare comunistă şi reminiscenţele ei post-decembriste.

3. Mesajul transmis: despre viaţă, în general. Dacă melodiile populare de provenienţă rurală povesteau viaţa satului, manelele povestesc la rândul lor viaţa noilor orăşeni. Numai că badea nu mai vine seara la portiţă, ci iese la plimbare cu BMW-ul tunat, mândrele nu-şi mai etalează cosiţele la hora satului ci toate formele şi le prezintă la discotecă, etc. Aici intervine o diferenţă majoră: dacă mesajele rural-agricole promovau o modestie specifică satului românesc, manelele pe sistem promovează opulenţa ipocrită a noilor îmbogăţiţi, sau mai degrabă a noii clase muncitoreşti post-decembriste.

4. Formulele de adresare a mesajelor: directe, la persoană. Dacă rapsozii (lăutarii) se adresau direct beneficiarului (Badea Gheorghe,