Preocupările moderne în privinţa igienei pot fi, de fapt, dăunătoare sănătăţii, arată mai multe studii. Să faci duş zilnic şi să te clăteşti abundent după ce te speli pe dinţi fac parte dintr-o listă de şapte obiceiuri considerate nesănătoase de medici.
Fumatul, consumul de alcool sau de produse fast-food sunt obiceiuri pe care ar trebui să le evităm dacă vrem să ne menţinem în formă. Aceste lucruri sunt ştiute de foarte multă lume. Cercetătorii au aflat însă că există şi o listă ascunsă de acţiuni care ar trebui să ne facă bine, dar care se dovedesc dăunătoare, scrie cotidianul britanic „The Daily Mail". Ei au identificat şapte „păcate zilnice", pe care le ştim foarte puţini dintre noi.
1 Să faci duş zilnic. „Sunt persoane care se spală mult prea mult", spune doctorul Nick Lowe, specializat în dermatologie la Clinica Cranley din Londra. Acesta susţine că jetul de apă fierbinte şi săpunurile în exces distrug calitatea pielii şi duc la uscarea ei sau chiar la infecţii. „Dacă ideea de a sări peste duşul zilnic vă îngrozeşte, atunci folosiţi măcar apă mai rece. În cazul persoanelor cu pielea uscată, este indicată folosirea unui gel de duş emolient, fără săpun", mai spune Nick Lowe.
2 Să dormi opt ore pe zi. Un somn liniştit de cel puţin opt ore, în fiecare noapte. Aceasta este reţeta modernă a somnului sănătos. Ea se dovedeşte însă falsă. Un somn neîntrerupt de opt ore te poate face să te simţi mai obosit decât dacă ai dormi mai puţin, spune profesorul Jim Horne de la Centrul de Cercetare a Somnului de la Universitatea Loughborough (Marea Britanie). El susţine că trebuie să avem un program de somn flexibil şi fragmentat. Adevăratele beneficii se dovedesc în cazul unui pui de somn, chiar şi de 15 minute, în timpul zilei. Jim Horne dă exemplul celor care au trăit în urmă cu sute de ani, care dormeau două ore înainte de cină, apoi se culcau abia dup