De mai bine de trei decenii, se dedică trup şi suflet formării elevilor, cărora le transmite dragostea pentru muzică, implicându-se în organizarea a numeroase olimpiade interjudeţene şi naţionale.
Doina Renţea şi-a început activitatea la catedră în urmă cu nu mai puţin de 35 de ani, atunci când s-a alăturat colectivului profesoral de la Şcoala „Ştefan cel Mare" din muncipiu.
„Am ales meseria de profesor de muzică, fiind atrasă de prestigiul şi dăruirea de care dau dovadă cadrele didactice în formarea personalităţii elevului, dar şi din dorinţa de a transmite acestora dragostea pentru cea mai frumoasă dintre arte - muzica. Alături de colegii mei, m-am străduit să dezvolt gustul pentru frumos şi să cultiv noi talente", mărturiseşte profesoara.
De-a lungul timpului, s-a implicat activ în dezvoltarea mişcării artistice competiţionale, organizând trei olimpiade interjudeţene, şi una naţională, totodată acordând o atenţie deosebită pregătirii loturilor participante. Toţi elevii instruiţi de către profesoara Renţea, înzestrată cu deosebite capacităţi didactice şi educative, au obţinut rezultate foarte bune la examenele de admitere în liceu, la bacalaureat sau concursuri şcolare.
Inspector de arte
Timp de cinci ani, Doina Renţea a ocupat funcţia de inspector educativ şi de arte în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, contribuind la formarea a 200 de profesori în domenii precum educaţie pentru sănătate sau protecţia şi promovarea drepturilor copiilor.
În 2006, a devenit director adjunct al Liceului de Arte „Gheorghe Tăttărăscu", acolo unde activează şi în prezent în calitate de profesor de pian tehnic.
„Cât timp am fost director , am răspuns de activitatea educativă şi de cea artistică a liceului, precum şi de legătura unităţii şcolare cu societatea şi instituţiile de cultură din Vrancea, dar şi din ţară. Întotdeauna am încer