Vedetele Delfinariului au muncit mult alături de antrenorii lor pentru a pregăti exerciţii noi la zi de sărbătoare, spre încântarea publicului care i-a aplaudat frenetic.
Cea mai harnică este femela Chen-Chen, care s-a antrenat mult timp pentru spectacolele de Paşte. „La semnal, sare pe spate, sare la trambulină sau aplaudă cu înotătoarele din faţă“, spune Cătălin Covaci, antrenorul mândru al femelei-delfin. „A muncit foarte mult cu ea, iar rezultatele se văd: sala este plină la fiecare spectacol şi avem câte trei reprezentaţii pe zi“, a declarat Adrian Mînăstireanu, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. Mai tinerii Ni-Ni (masculul) şi Pei-Pei (femelă) au nevoie de mai multă muncă şi antrenamente pentru a executa mişcările la fel de bine precum Chen-Chen.
Deliciul spectatorilor
Copiii din public au fost foarte încântaţi. „Ne-a plăcut foarte mult. Am mai fost la spectacole, dar ştim că vin cu exerciţii noi şi vom mai veni“, spun gemenele Ramona şi Loredana (7 ani), din Constanţa. „Mie mi-a plăcut mai mult Chen-Chen. A făcut mai multe numere“, spune Tibi (9 ani).
Adrian Mînăstireanu spune că viaţa delfinilor poate fi comparată cu cea a unui sportiv de performanţă în cantonament. Ei nu au beneficiat de tratament special de Paşte. „Sunt cântăriţi în fiecare dimineaţă, îşi fac antrenamentele şi în funcţie de cantitatea de antrenament îşi primesc hrana. Nu vrem delfini obezi, care să nu îşi poată executa exerciţiile“, spune Mânăstireanu.
Programul Delfinariului
Delfinariul este deschis de la ora 9.00 la ora 17.30. Pentru adulţi, biletul costă 25 de lei, iar pentru copii - 12 lei. Cei sub şase ani nu plătesc biletul de intrare.