Jim Bagnola, prezent pentru a susţine un traning la Şcoala Internaţională din Cluj, a realizat pentru „Adevărul de Seară” portretul robot al managerului român. Trainerul american a descris managerii români ca fiind unici în lume.

„Le place să vorbească, nu şi să asculte. Le place să ofere feedback, dar nu persoanei potrivite şi nu la momentul potrivit”, spune Bagnola despre managerul român.

Cum aţi caracteriza managerul român, dacă ar fi să-l comparaţi cu cel american?

Când am venit pentru prima dată în România, am fost realmente surprins de faptul că sunt atât de multe femei în poziţii de manager. Am fost impresionat, mai ales că sunt extrem de bune şi puternice. Mi s-a părut interesant acest echilibru între femei şi bărbaţi în acest context. Mi s-a explicat atunci, că acesta e unul din lucrurile bune moştenite din comunism, egalitatea de şanse dintre bărbaţi şi femei în câmpul muncii. Încă sunt impresionat de acest lucru. În America, în funcţii de conducere se regăsesc, în majoritate, bărbaţi. Vin din urmă şi femeile, însă nu într-un număr atât de mare precum cel din România. Nu cunosc situaţia salariilor, dacă şi ele sunt egale. Dacă e aşa, sunt şi mai impresionat.

Din ce punct de vedere sunt managerii români inferiori celor americani?

În SUA, managerii au avut mai mult timp să experimenteze managementul într-o economie de piaţă, să aibă parte de training, şi unul de foarte bună calitate. România este abia la început în ceea ce priveşte trainingul de calitate bună şi longevitatea în poziţiile pe care le deţin. Calitatea managerilor este, probabil, mai bună în SUA, faţă de ţările est-europene, datorită faptului că au avut mai mult timp la dispoziţie. Gândiţi-vă, România are abia 20 de ani. Aţi fost în comunism, deci totul e nou. Când SUA avea 20 de ani, managerii erau la fel de buni ca cei pe care îi aveţi voi.

Cum se