Aproape 22.000 de companii se aflau în insolvență în 2010, arată un studiu realizat de Coface. Numărul firmelor în dificultate a crescut cu aproape 20% față de 2009 și cu 50% în comparație cu 2008. Să fie 2011 anul în care vom asista la inversarea trendului?
Anul trecut, instanțele au avut de-a face cu un număr fără precedent de firme intrate în incapacitate de plată, în cazul cărora s-a cerut fie intrarea în faliment, fie reorganizarea judiciară. Întrebarea care se pune acum este dacă primele semne de revenire economică din 2011 vor fi suficiente pentru a scădea numărul de insolvențe sau va continua avalanșa de procese prin care creditorii încearcă să-și recupereze măcar o parte din bani, iar datornicii vor să se protejeze de furia creditorilor.
Domeniile cele mai afectate de insolvență în 2010 nu s-au schimbat semnificativ față de 2009. De altfel, primele zece sectoare sunt aceleași ca în urmă cu un an, iar primele patru trepte ale clasamentului au rămas nemodificate: pe locul întâi, comerțul cu ridicata și activitățile de distribuție (cu 4.262 de cazuri), pe a doua poziție, comerțul cu amănuntul (cu 4.178 de cazuri), pe locul trei, construcțiile (cu 3.172 de cazuri) și pe patru, transporturile (cu 1.555 de insolvențe).
Explicațiile nu sunt deloc complicate: încasările distribuitorilor au fost mai mici față de anul anterior, în cea mai mare parte din cauza reducerii cheltuielilor gospodăriilor, iar în cazul retailerilor, la scăderea consumului s-a adăugat și extinderea agresivă a rețelelor, care au mizat pe o expansiune mai ieftină pe timp de criză.
„Investițiile au fost orientate în principal pe formatele mari de magazine, vedetele inaugurărilor fiind Cora, Kaufland, Metro și Real. De asemenea, Dinu Patriciu a lansat o nouă ofensivă, anunțând investiții de peste 250 de milioane de euro într-o rețea cu peste 3.000 de băcăni