Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stradă făcută cu bani europeni în Brăila, pistă de probe pentru mecanicii auto

Publicat in Adevarul, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Primul tronson al străzii Griviţa este perfect funcţional şi a adevenit banc de probă ultramodern pentru mecanicii auto. Porţiunea dintre Calea Galaţi şi strada General Ieremia Grigorescu a fost dată în folosinţă conform specificaţiilor, iar mecanicii o recomandă pentru testarea geometriei maşinilor.

Strada Griviţei, porţiunea care a fost deja executată şi dată în exploatare, respectiv tronsonul cuprins între Calea Galaţi şi strada G-ral Ieremia Grigorescu, foarte bine executată, a devenit atracţia automobiliştilor. Cei care au la activ mai multe ieşiri în străinătate spun că aşa arată acolo o stradă.

Sancţiuni de peste 8.000 de lei pentru abateri de la Codul Rutier în a doua zi de Paşti

Falimentul mecanicilor

Şoferii spun că, dacă ar fi toate străzile aşa, atunci, mecanicii care fac reparaţii la trenul de rulare al autoturismelor ar intra în faliment.

"Este excelentă. Lucrarea a fost bine făcută, se simte din start acest lucru, pentru că nici măcar atunci când treci peste un capac de canalizare nu se simte nimic la roată. Felicitări constructorilor care au arătat că ştiu să facă o lucrare de calitate", ne-a declarat Adrian Munteanu.

Aceeaşi opinie o au şi şoferii de maxi-taxi care sunt nevoiţi de multe ori să meargă pe şosele în care asfaltul este plin de cratere.

"Dacă am fi avut măcar jumătate din străzile pe care circulăm aşa cum este acum strada Griviţei, nu am mai fi fost nevoiţi să aruncăm zeci de mii de lei pe reparaţii pe bucşe şi bielete. Strada arată acum exact aşa cum sunt cele din Auistria, Germania şi Elveţia unde am lucrat mai mulţi ani de zile", ne-a decrarat Ionuţ Gerea, şofer pe linia Vidin-Gară.

IONUŢ GEREA

Cei care certifică cel mai bine calitatea lucrărilor sunt mecanicii auto. Aceştia recomandă celor care vor să verifice geometria să utiliz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, reacție dură după decizia BEC privind renumărarea voturilor: „Un abuz și un atac direct la procesul electoral și democrația din România”

HotNews acum 53 minute
Decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a renumăra voturile în alegerile prezidențiale, luată la solicitarea Curții Constituționale (CCR), reprezintă „un abuz și un atac direct la procesul electoral și democrația din România”, consideră lidera U

Bărbat condamnat la 10 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de minori, la Suceava, prins în judeţul Timiş

News.ro acum 36 minute
Un bărbat de 41 de ani, care a fost condamnat de Tribunalul Suceava la 10 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de minori, a fost depistat de poliţişti în judeţul Timiş, la Lugoj. El a fost dus la Penitenciarul Timişoara. ”În cursul

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum o ora
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Biroul Electoral Central aprobă renumărarea voturilor până duminică la ora 22:00

Mediafax acum o ora
„În şedinţa din data de 28 noiembrie a.c. (n.r. „joi”), Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) a adoptat Decizia privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României p

A început procesul de renumărare a voturilor – FOTO

News.ro acum 36 minute
Procesul de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale a început în judeţul Maramureş, iar în alte judeţe se fac pregătiri. Prefectura Maramureş anunţă, joi seară, că a început procesul de renumarare a voturilor, conform CCR

A patra zi de proteste față de Călin Georgescu, la București. „Călin, Călin, du-te la Kremlin”

Ziua Constanta acum 23 minute
Sute de persoane au ieșit din nou în stradă, joi seară, 28 noiembrie 2024. Manifestațiile continuă pentru a patra seară consecutivă. Susținătorii lui Călin Georgescu organizează contramanifestații în paralel cu protestele Oamenii fac un nou protest

Biroul Electoral Central a decis: Voturile de la alegerile prezidențiale trebuie renumărate până duminică seara

Adevarul acum o ora
Biroul Electoral Central a decis că renumărarea celor 9,4 milioane de voturi trebuie făcută până cel târziu duminică, 1 decembrie, ora 22.00.

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum o ora
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°