Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarbatoare: hramului Bisericii Toma Cozma

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Biserica Toma Cozma Una dintre cele mai alese edificii bisericesti din Iasi a imbracat straie de sarbatoare. In duminica a doua dupa Pasti, cunoscuta si sub numele de "Duminica Tomei", Biserica Toma Cozma, vechi monument istoric al orasului, va organiza cinstirea ocrotitorului principal, Sfantul Apostol Toma, dar si a marturiei sale despre Hristos cel Inviat. Hramul parohiei va debuta prin slujba de Vecernie sambata, 30 aprilie, de la ora 18.00, si va continua duminica, 1 mai, începand cu ora 8.00, prin slujba Utreniei, a Sfintei Liturghii si pomenirile pentru ctitori si pentru toti cei raposati. Slujbele vor fi oficiate în sobor de un numar mare de preoti. La Sfanta Liturghie va participa si Prea Cuviosul Parinte Protosinghel Hrisostom Radasanu, revenit pentru scurta vreme în tara din Italia, unde se afla cu bursa de studii. "Atat dupa slujba Vecerniei, cat si dupa cea a Sfintei Liturghii, protocolul organizat cu sprijinul membrilor Consiliului si Comitetului Parohial, al colaboratorilor si prietenilor apropiati ai parohiei, va oferi pelerinilor prezenti expresia culinara a bucuriei sarbatorii, caci ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu sa întampinam Sarbatoarea Hramului Mare al Bisericii Toma Cozma cu cateva realizari remarcabile: sistematizarea pe verticala a zonei superioare a parcului printr-o terasare de amploare si dotarea cu un sistem modern de iluminare pentru monument si pentru parc. Nadajduim ca apelul nostru de suflet va gasi ecou favorabil între enoriasii si crestinii cu evlavie fata de biserica noastra si vom fi sprijiniti pentru continuarea lucrarilor începute", a declarat Prea Cucernicul Parinte Mihai Margineanu, parohul Bisericii Toma Cozma.

Biserica Toma Cozma Una dintre cele mai alese edificii bisericesti din Iasi a imbracat straie de sarbatoare. In duminica a doua dupa Pasti, cunoscuta si sub numele de "Duminica Tomei", Biserica Tom

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum o ora
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°