Ne aflăm în cea mai frumoasă perioadă a anului, în Săptămîna Mare. Paşii mă poartă, întîmplător, în piaţa tîrgului unde locuiesc. Lume multă şi pestriţă, aglomeraţie, dictată de tradiţiile economice şi chiar culinare ale sărbătorilor în care ne aflăm. Îmi plimb ochii prin vitrine şi nu-mi trebuie mult timp pentru a zări într-un magazin un copil însoţit de mama lui la cumpărături. Este înalt şi slab, cu o privire puţin pierdută, puţin surprinsă de ce i se întîmplă. I se citesc pe faţă orele îndelungi de lectură şi, poate, un pic de supărare datorată zgîrceniei la note a profesoarei de matematică. În dialogul cu mama sa, vînzătoarea îi arată, cu gesturi largi, teatrale, tot felul de haine pentru copilul său, părînd a se face că nu observă cum femeia refuză grăbită orice ofertă care depăşeşte un anumit preţ. Ritualul cumpărăturilor de Paşti se repetă, în aceleaşi cadre, în toate colţurile magazinului.

Brusc, îmi amintesc! Am trăit aceste clipe! Părinţii mei mă anunţau cu cîteva zile înainte că vom merge la oraş pentru cumpărături. Aveau, de fiecare dată, aerul grav al celui care spune ceva important şi care trebuie ascultat cu mare atenţie. Deşi anunţul nu mă surprindea, urmau zile de aşteptare încordată în care discutam alături de colegii mei de joacă despre lumea fabuloasă a oraşului, despre gustul primei prăjituri servite la aceeaşi cofetărie „Lumea Copiilor“ şi despre mărimea magazinelor de acolo.

Totul, în această săptămînă, se întîmplă sub semnul acestei călătorii. În dimineaţa plecării eram trezit, aproape violent, cu cîteva ore înainte. „Scoală, mă, că pierdem rata!“ îmi spunea tatăl meu, din cealaltă cameră, apăsînd ultimele cuvinte care intraseră în limbaj ca substantiv comun şi care însemnau Regia Autonomă de Transport Auto.

Mă trezeam emoţionat, ştiind că în acea zi avea să se întîmple evenimentul anului. Mă ridicam greoi, dintre vraful d