La Covasna. Acolo a găsit preşedintele Băsescu un „loc liniştit" pentru a sta să înţeleagă şi să cântărească bine toate modificările aduse Constituţiei de echipa care tocmai finalizase proiectul de revizuire. Preşedintele a poposit la Covasna vineri, 15 aprilie, dar detaliile privind modificările constituţionale propuse încă rămân învăluite în mister. Duminică, 17 aprilie, la conferinţa de presă, Traian Băsescu a declarat că după Paşti proiectul va fi trimis la Parlament, precizând că una din schimbările importante preconizate se referă la reorganizarea administrativ-teritorială a României, pe bază de regiuni.
Chiar a doua zi, luni, 18 aprilie, s-a votat Constituţia! Nu la noi, ci în Ungaria. Cu o majoritate zdrobitoare de 262 pentru, 44 contra şi o abţinere, Parlamentul Ungariei a adoptat noua Constituţie, foarte conservatoare şi, deocamdată, foarte controversată, dar care ar putea marca o răspântie în istoria europeană contemporană.
Scopul declarat al noii Constituţii a Ungariei este de a apăra şi garanta „unitatea spirituală şi intelectuală" a naţiunii ungare, instaurând „ordinea morală" bazată pe valorile creştine şi pe glorioasa moştenire de la regele Arpad - întemeitorul.
Renumita revistă săptămânală franceză Le Nouvel Observateur rezumă şocul european: cum poate Ungaria să asigure preşedinţia Uniunii Europene (până la 30 iunie 2011) şi, simultan, să sfideze pe faţă toate tratatele ce constituie esenţa acestei Uniuni?
Detractorii „Constituţiei Orban" denunţă vehement „o strategie a supralicitării, a provocării şi a rupturii" (socialistul Jean-Christophe Cambadelis), un „puci constituţio-nal" (istoricul Andras Mink), „o constituţie clericală... un scandal" (eurodeputatul Daniel Cohn-Bendit).
Aflat la Budapesta exact în zilele de 17 şi 18 aprilie, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, l-a îndemnat totuşi p