Silvana Koch Mehrin, vicepreşedinta germană a Parlamentului European este acuzată că a plagiat 25% din lucrarea sa de doctorat, iar numele ei se adaugă pe lista deschisă de fostul ministru german al Apărării, Theodor zu Guttenberg, care a demisionat după un scandal asemănător, scrie „The Independent". Mai mult, avocata Veronica Sass, fiica fostului ministru-preşedinte al Bavariei Edmund Stoiber, este acuzată şi ea de plagierea tezei de doctorat.
Silvana Koch-Mehrin, reprezentantă a Partidului Liber Democrat, aflat la guvernare alături de creştin-democraţii Angelei Merkel şi ai baronului zu Guttenberg, a refuzat să comenteze acuzaţiile care i se aduc. Informaţiile depre plagierea lucrării sale de doctorat pe tema reformei monetare, susţinută în 2000, au apărut la o luna după ce zu Guttenberg a renunţat la titlul de doctor şi la funcţia de ministru.
Toate aceste informatii provin de la aceeaşi sursă-un grup de anonimi intitulat VroniPlag, care publică online lucrările de doctorat ale politicienilor şi sursele din care aceştia s-ar fi inspirat fără a le cita. "Scopul este de a garanta integritatea titlurilor doctorale în Germania. Munca noastră nu este motivată politic şi nici nu urmăreşte defăimarea unor persoane", se arată pe site-ul VroniPlag. Unul dintre asociaţii VroniPlag care a renunţat la anonimat, Deborah Weber-Wulff, profesor la Universitarea Tehnică din Berlin, a declarat pentru "Der Spiegel" că aproape o treime dintre lucrările studenţilor ei sunt cel puţin parţial copiate.
Mai multe articole publicate de "Der Spiegel" pun însă la îndoială integritatea demersului celor din VroniPlag. Koch-Mehrin, zu Guttenberg şi Sass sunt personalităţi marcante sau rude ale liderilor partidelor de dreapta din Germania, în special din zona sudică a ţării. Fostul ministru Theodor zu Guttenberg era chiar considerat posibil succesor al Angelei Merkel la cond