După ce Andi Moisescu nu l-a inclus pe câștigătorul concursului "Românii au talent", Adrian Țuțu, în primele 12 preferințe ale sale, nici Andra, membră și ea a juriului emisiunii, spune că nu acesta este rezultatul pe care și l-a dorit. După ce Andi Moisescu nu l-a inclus pe câștigătorul concursului "Românii au talent", Adrian Țuțu, în primele 12 preferințe ale sale, nici Andra, membră și ea a juriului emisiunii, spune că nu acesta este rezultatul pe care și l-a dorit.
"Sunt mulți care au fost impresionați de mesajul lui Adrian și de povestea lui, și pe mine m-a făcut să plâng puterea sa de a lupta. Recunosc totuși că, dacă ar fi fost să aleg eu câștigătorul, l-aș fi ales pe Valentin Dinu. El mi s-a părut într-adevăr un om cu har, așa cum rar întâlnești chiar și printre cei care își cultivă talentul o viață întreagă. Mi-ar plăcea să cânt împreună cu el cândva, așa cum am spus și în emisiune", a declarat Andra, pentru site-ul ei.
Interpreta spune, însă, că alegerea publicului nu trebuie contestată în niciun fel. "Alegerea a fost a publicului și de aceea, oricât de controversată ar fi ea, trebuie să o acceptăm. Noi, cei din juriu, nu putem decât să comentăm performanțele lor, dar publicul alege, cu mintea sau cu inima", a adăugat Andra.