Nu e vorba de Jiji, Jijică are probleme cu Steaua, el face parte din rândul celor care suferă pentru şi din cauza fotbalului, din rândul celor care investesc în fotbal, li se fură sau sparge maşina pentru fotbal, sunt înjuraţi şi, uneori, pe buna dreptate, câştigă, dar oricum, mai şi pierd din cauza fotbalului. Becalizarea lui Dinamo are legătură cu fraţii Becali, nu cu vărul, şi îmbracă mai multe aspecte.
Echipa Dinamo, de ceva ani buni, are numai „succesuri”. În 2005, Giovani a intrat ca acţionar la Dinamo, din câte scrie în statistica clubului. Deşi influenţele Becalilor la Dinamo, ca şi la Steaua, ca şi la naţională, ca şi în tot fotbalul românesc, erau destul de clare. Din 2005, Dinamo a intrat în zodia Becali. O zodie în care nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, nici campionat, nici cupa, nici cupe europene, totul se transformă. Toată lumea se miră, toată lumea se frământă, toată lumea e supărată. Unii se retrag din acţionariat, alţii fac infarct, alţii se ceartă cu suporterii. Singurii care nu se consumă niciodată şi privesc cu încredere spre viitor sunt fraţii Becali. De ce ? Păi pentru că singurii care câştigă în orice situaţie sunt ei. Ia să vedem cum este posibil acest lucru.
Merge echipa bine .. (să zicem ). Câştigă campionatul, face furori în cupele europene. Ce se întâmplă? Păi ce să se întâmple, vin bani de la federaţie, vin bani de la UEFA, vin bani de la club, vin bani de la jucători. Vin banii la Becali şi toată lumea îi laudă pentru politica de promovare, de achiziţii, propusă prin firma de impresariat a domnilor Becali. Uraaaa, trăiască !. Imediat creşte cota jucătorilor, prietenii şi agenţii se pun în mişcare, se realizează câteva CD-uri cu doi-trei fotbalişti care sunt vânduţi scump (firma îşi trage procentul), apoi găsesc nişte „fenomene” pe care le achiziţionează tot prin firmă şi iarăşi pu