Românii ar fi putut să afle miercuri dacă au şanse sau nu să-şi plătească în rate datoriile la Fisc. Marea veste s-a amânat însă pentru o altă zi. Una în care deputaţii cu chef de muncă vor fi mai mulţi decât cei care au altă treabă.
După vacanţa de Paşte şi înainte de vacanţa de 1 mai doar câţiva deputaţi au dat pe la Parlament. Aceştia au venit doar ca să constate că nu sunt suficienţi pentru a lucra. Iar ziua nu le-a fost tăiată din salariul lunar.
Din 17 comisii parlamentare, miercuri nu a lucrat cu adevărat nici una.
Banii pe care îi vor primi, vor fi însă aceiaşi. Pentru o zi de lucru a celor 333 de deputaţi, muncită sau nu, din bugetul statului se plătesc peste 100 de mii de euro.