Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nunta regală, între investiţie şi profit: Marea Britanie va câştiga 750 milioane de lire

Publicat in Antena 3, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Marea Britanie investeşte în nunta regală, dar va obţine şi profituri de pe urma aceluiaşi eveniment. 750 de milioane de lire, potrivit unor estimări. Iar de profitat, încearcă oricine. De la hotelierii care oferă pachete regale, cu valet şi apartamente luxoase, până la comercianţii din stradă, care vând suveniruri cu prinţul William şi Kate Middleton.

De la prezervative la steaguri, de la cărti de joc la căni, cu doar câţiva euro, o iei pe Kate acasa. Iar poza folosită nici macar nu este una prea reuşită. Oricum, afacerea este una profitabilă comercianţi.O jumătate de lirã pentru o felicitare, o lirăşi jumătate pentru un magnet cu mirii, 7 lire pentru o cană, aproape 10 pentru o cutie cu biscuiţi. Suvenirurile au ajuns în magazine acum o lună. Iar unele dintre ele s-au epuizat deja.

Comerciantii se straduiesc să îşi refacă rapid stocurile, pentru că zilele următoare se aşteaptă la vânzări şi mai mari. Până acum, cei mai mulţi cumpărători au fost britanicii, dar acum turiştii sunt şi ei în căutare de mărturii de la nuntă. Numai din suveniruri încasările vor fi undeva la 50 de milioane de lire sterline.

Un million de turişti sunt aşteptaţi vineri în capitala britanică, de două ori mai mulţi decât în mod obişnuit pentru această perioadă.

Marea Britanie investeşte în nunta regală, dar va obţine şi profituri de pe urma aceluiaşi eveniment. 750 de milioane de lire, potrivit unor estimări. Iar de profitat, încearcă oricine. De la hotelierii care oferă pachete regale, cu valet şi apartamente luxoase, până la comercianţii din stradă, care vând suveniruri cu prinţul William şi Kate Middleton.

De la prezervative la steaguri, de la cărti de joc la căni, cu doar câţiva euro, o iei pe Kate acasa. Iar poza folosită nici macar nu este una prea reuşită. Oricum, afacerea este una profitabilă comer

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum 2 ore
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Ilie Bolojan, mesaj după numirea în funcția de președinte al PNL: „O onoare mare și o responsabilitate și mai mare”

Mediafax acum 13 ore
Ilie Bolojan a scris pe rețelele sociale un mesaj public sâmbătă seară, imediat după ce a fost ales în fruntea Partidului Național Liberal. În declarația sa, a spus că se simte onorat de această alegere și că este conștient de greutatea rolului pe c

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°