Poliţiştii au prins mai mulţi hoţi din magazine, care au furat în ultimele patru zile de pe rafturi, şi apoi au încercat să părăsească hipermarketurile, fără să plătească produsele.
Poliţiştii de la Secţia 2 au prins, duminică seara , doi tineri care au furat dintr-un complex comericial mai multe cutii de bomboane de ciocolată, pe care le-au camuflat în haine şi au încercat să fugă din magazin.
Tinerii în vârstă de 19, şi, respectiv 21 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru furt, iar ciocolata, care costă 90 de lei, a fost returnată magazinului, ai cărui reprezentanţi spun că aproape în fiecare zi câte o persoană este prinsă în timp ce încearcă să fure ciocolată.
Poliţiştii de la Secţia 1 au prins şi ei un tânăr de 26 de ani, din Strehaia, care a încercat, luni, să fure 14 table de ciocolată, în valoare de 55 de lei, pe care le-a ascuns în buzunarele pantalonilor. Tânărul s-a ales la rândul lui cu dosar penal pentru furt.