Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 de accidente de muncă în primul trimestru al anului

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Anual, pe data 28 aprilie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă (SSM). Din 2003, Organizaţia Internaţională a Muncii sărbătoreşte această zi internaţională evidenţiind prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirea la locul de muncă.

În judeţul Mureş, în primul trimestru al anului 2011 s-au înregistrat un număr de 30 de accidente de muncă, dintre care unul soldat cu moartea. “S-au înregistrat un număr de 30 de accidente de muncă, din care unul mortal, care a avut loc în domeniul silviculturii şi 29 de accidente cu incapacitate temporară de muncă”, a precizat jrs. Andrei Mureşan, inspector şef Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş. Dintre accidentele soldate cu incapacitate temporară de muncă, cele mai semnificative sunt accidentele în domeniul tăierii şi rindeluirii lemnului, în număr de cinci şi câte trei accidente în domeniul fabricării îngrăşămintelor şi produselor azotoase, respectiv în domeniul distribuţiei combustibililor gazoşi prin conducte. Un număr mai mic de accidente au avut loc şi în alte domenii de activitate, precum fabricarea instrumentelor muzicale, fabricarea altor produse din material plastic, fabricarea de mobilă, etc. “Inspectorii de muncă din cadrul corpului de control securitate şi sănătate în muncă au efectuat în trimestrul I al anului 2011 un număr de 369 de controale. S-au înregistrat un număr de 290 de sancţiuni contravenţionale, din care 28 de amenzi în valoare de 205.000 lei şi 262 de avertismente”, a mai spus Andrei Mureşan.

Pentru a marca importanţa acestei zile, ITM Mureş va organiza un seminar cu tema “Prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale la nivel mondial”, care va avea loc astăzi, de la ora 11.00, la Casa de Oaspeţi a Primăriei Târgu-Mureş.

În fiecare an, 28 aprilie este Ziua mondială pentru sănătate şi securitate la locul de muncă. Din 2003, OIM sărbătore

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 40 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 2 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 4 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 6 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 6 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 4 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 10 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 6 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

10°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°