Excursie. Ionuţ Negoiţă a vizitat locuri încărcate de istorie din Israel, printre care ruinele celebrei cetăţi Massada Ionuţ Negoiţă ne-a mărturisit că, încă din copilărie a fost educat în spiritil Bibliei şi a învăţăturilor Cărţii Sfinte, astfel că şi-a dorit foarte mult să vadă în realitate acele locuri. Acest prilej a venit recent, când, împreună cu surorile şi cumnaţii săi, el a vizitat de Paşti Ţara Sfântă.
"Am ales perioada sărbătorilor, pentru că aceasta are o semnificaţie deosebită din punct de vedere religios şi emoţional. Îmi doream excursia de foarte mult timp, îmi doream să vizitez Israelul şi Ierusalimul, având în vedere că o bună parte din cele scrise în Biblie se bazează pe istoria acestei regiuni", ne-a spus omul de afaceri.
Amintiri. Omul de afaceri a fost surpins de ineditul întregii excursii, dar regretă că nu a putut ajunge la Zidul Plângerii, pe care însă a reuşit să-l admire din depărtareEl ne-a mărturisit că, deşi i-a fost greu, a decis să-şi lase copiii acasă, mai ales că programul vizitei sale în Israel era foarte încărcat. "Nu am luat copiii cu mine, deoarece programul de vizitare a fost intens şi extenuant, iar locurile şi informaţiile erau dificil de asimilat pentru vârsta lor. Copiii mei au petrecut Paştele la ţară, cu bunicii lor. La întoarcere le-am adus cadouri. Printre altele, Harry a primit o cămilă, iar Ingrid, un căţeluş", ne-a spus Ionuţ Negoiţă. Şi cum cunoaşterea unei ţări se face inclusiv prin arta culinară, omul de afaceri a mâncat de Paşti câteva preparate locale, printre care salată de humus, salată de verdeţuri amare, şerbet de curmale şi azimă, preparate care l-au surprins plăcut. Evident că, aflându-se în Israel de Paşti, Ionuţ Negoiţă nu a mai putut savura nici pască, nici cozonac, şi nici măcar ouă roşii, aşa cum obişnuise ani la rând. Pe de altă parte, el s-a arătat impresionat atât de ambiţia poporulu