Politica este ţara făgăduinţei, El Dorado, o comoară pe care mulţi speră s-o ducă acasă.

Povestea cu Botiş pune multe probleme, mai simple şi mai complicate. Cred că omul nu pricepe exact ce i se întâmplă şi de ce anume se face vinovat. Practica traficului de influenţă şi conflictul de interese sunt generale. Ce parlamentar, ministru, prefect, etc. nu profită de poziţia în care se află pentru a‑şi plasa apropiaţii ca să facă bani te miri unde. Pe mâna cui a încăput ţara asta, dacă nu pe cea a rudelor de demnitari, fini şi naşi, cumetri, gineri, neveste? Ei sunt asociaţi cu oamenii de afaceri mai mult sau mai puţin oneroşi şi cu interlopi. Aşa că Botiş, în acest mediu, a crezut că dă curs unor cutume ale lumii de tranziţie autohtone. Nu a văzut nimic rău în a-şi plasa apropiaţii în locuri bune şi a aranja diverse combinaţii profitabile. În fond, salariul ministerial e o nimica toată. În ultimii 20 de ani, politica este o oportunitate de a face avere. Ca demnitar, deschizi uşile, ţi se răspunde la telefon din sferele înalte. Ai acces la fonduri europene. Îţi plasezi cu succes rudele în bănci, în companii internaţionale, în agenţii guvernamentale. Câştigi licitaţii, ţi se încredinţează proiecte în mod direct, etc. Asta e miza celor care fac politică. Pentru asta unii îşi părăsesc profesiile şi concurează în diverse partide pentru demnităţi. Unii şi-au ratat carierele, din cauză că sunt incapabili, şi văd în politică o nouă şansă şi un nesperat debuşeu. Alţii, dimpotrivă, sunt oameni de succes şi în profesiunile lor, dar vor mai mult - imagine, influenţă, bani. Politica este ţara făgăduinţei, El Dorado, o comoară pe care speră s-o ducă acasă.

Botiş zice că ar fi demisionat mai devreme, dar a aşteptat o zi, ca să revină Băsescu la Bucureşti, pentru o discuţie. Onorabil. Dar după Paşte, iată, descoperim că omul nu a spus tot adevărul şi că afacerea e mult