Factiunile palestiniene Fatah si Hamas au ajuns la o intelegere cu privire la formarea unui guvern interimar si fixarea unei date pentru alegerile interimare.
In luna februarie, Mahmoud Abbas, presedintele Autoritatii Palestiniene si membru Fatah, cerea organizarea de alegeri prezidentiale si legislative inainte de luna septembrie, intr-o miscare respinsa de Hamas la acel moment, aminteste Al Jazeera.
Intelegerea de miercuri, care a luat multi oficiali prin surprindere, a urmat unei serii de intalniri secrete la Ciro.
Un comentator al publicatiei citate explica ultima evolutie din punct de vedere geopolitic: "Se poate spune ca presedintele Abbas si-a pierdut patronul din Egipt, fostul presedinte Mubarak, iar Hamas se confrunta, mai mult sau mai putin, cu aceeasi problema, presedintele sirian Bashar al-Assad avand probleme la Damasc".
Unii observatori spun ca reconcilierea palestinielor este fireasca, in conditiile in care SUA pastreaza distanta fata de conflict iar Israelul nu "livreaza" promisiunile pe tema procesului de pace si coloniilor.
Reconcilierea a provocat sentimente negative in Israel. Premierul Benjamin Netanyahu a subliniat ca Abbas nu poate spera sa ajunga la un acord de pace cu Israelul daca se impaca cu Hamas.
"Autoritatea Palestiniana trebuie sa aleaga fie pacea cu Israelul, fie pacea cu Hamas. Nu exista posibilitatea pacii cu ambele", a spus Netanyahu.
SUA inca mai analizeaza reconcilierea si, chiar daca sustin impacarea factiunilor palestiniene, continua sa priveasca Hamas drept "o organizatie terorista care vizeaza civilii", a spus Tommy Vietor, purtator de cuvant al Consiliului National de Securitate al SUA.
"Pentru a juca un rol constructiv in obtinerea pacii, orice guvern palestinian trebuie sa accepte principiile cvartetului si sa renunte la violent