Nu avem cum să decidem asupra naşterii noastre. Dar putem decide cînd murim? Europa vorbeşte pe mai multe tonuri despre eutanasie şi sinucidere asistată. În unele ţări există deja chiar şi un cadru juridic referitor la condiţiile în care unui cetăţean îi este îngăduit să apeleze la medici pentru a pune capăt unor suferinţe insuportabile (Elveţia, Belgia, Olanda). Însă cele mai multe interzic sinuciderea asistată.

Cunoscutul scriitor britanic Terry Pratchett a devenit, de cîţiva ani, avocat al acestei cauze. Problema unei asemenea decizii e, pînă la urmă, împărţirea responsabilităţii. Căci, dacă putem accepta legitimitatea unei decizii individuale în acest sens, responsabilitatea pentru actul propriu-zis este împărţită cu medicul chemat să înfăptuiască dorinţa pacientului şi cu societatea care, constatînd eşecul tuturor intervenţiilor terapeutice, e nevoită să acorde unui individ dreptul de a se sustrage regulilor instituite de societate. Or, Terry Pratchett tocmai pe autonomia individului insistă atunci cînd pledează pentru instituirea unor tribunale speciale care să judece solicitările de moarte asistată. O asemenea construcţie instituţională ar formaliza exact această relaţie sensibilă dintre cel care îşi doreşte moartea şi societate – numai astfel s-ar putea face o diferenţă (legală) între sinucidere şi moarte asistată. Conferinţa sa de la Opera din Sydney, intitulată „Despre viaţă şi moarte“, s-a axat mai ales pe necesitatea unui cadru juridic. Iar ca stat laic, Australiei i-ar fi mult mai uşor să-şi procure asemenea legi, decît altor state anglofone – crede Pratchett. Cei care se opun eutanasiei din motive religioase sau recurg la clauze de conştiinţă ar trebui să se gîndească dacă nu cumva, uneori, ne este dat să îndurăm mai mult decît poate suporta un om.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a pleca