Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, supranumit "ţarul CFR" din cauza prejudiciilor aduse companiei, a fost dus, ieri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori.
Potrivit apărătorului său, Gheorghiţă Mateuţ, procurorii anticorupţie i-au prezentat clientului său învinuirile într-un nou dosar în care este cercetat pentru abuz în serviciu, acuzaţiile fiind însă aceleaşi cu cele din cauzele în care a fost trimis în judecată, fiind vorba despre aceleaşi categorii de infracţiuni. Săptămâna viitoare procurorii încep prezentarea materialului de urmărire penală în acest dosar, motiv pentru care Necolaiciuc va fi adus de mai multe ori la sediul DNA pentru a putea studia probele pe care le au anchetatorii împotriva lui.
În ceea ce priveşte prejudiciul, apărătorul a susţinut că nu se poate vorbi despre acest lucru în prezent, urmând ca acesta să fie constatat ulterior de către instanţă.
Mihai Necolaiciuc a fost extr dat în 20 aprilie din SUA, fiind acuzat pentru un prejudiciu produs în perioada în care a condus Compania Naţională a Căilor Ferate Române (CN CFR). El s-a aflat în custodia autorităţilor americane, fiind arestat în vederea extrădării către România, începând cu data de 23 iunie 2009. Poliţia Română informa, la 18 iunie 2009, că Mihai Necolaiciuc a fost reţinut de FBI în Statele Unite pentru şedere ilegală. El a fost arestat de agenţii federali de la Departamentul de Migraţie şi Vămi, în West Palm Beach, în baza unor informaţii potrivit cărora acesta ar fi locuit de mai mulţi ani într-un condominium din localitate.
Avea deja trei dosare penale
Fostul director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (CNCFR), Mihai Necolaiciuc, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale, pentru prejudicierea totală a companiei cu suma de 171.158.072 lei (aprox