Afacerile Albalact Alba Iulia (ALBZ), cel mai mare producător de lactate local listat la Bursă, au crescut anul trecut cu 15% în lei, de la 226 mil. lei (55 mil. euro) la 261 mil. lei (63 mil. euro), a anunţat ieri compania.
"Albalact a câştigat cotă de piaţă în 2010 chiar dacă scăderea puterii de cumpărare, majorarea TVA şi creşterea preţului la materie primă au pus o presiune destul de mare pe profitabilitate", a declarat Raul Ciurtin, preşedinte şi director general al Albalact.
Compania, care are circa 700 de angajaţi, a obţinut anul trecut un profit net de numai 580.000 lei (140.000 de euro), faţă de rezultatul net de 2,3 mil. lei în urmă cu un an.
Acţionarii Albalact au aprobat şi vânzarea vechii fabrici a companiei pentru 1,6 milioane de euro. În urmă cu trei ani Albalact a investit circa 10 milioane de euro într-un proiect greenfield pentru o nouă fabrică, capacitatea de procesare a acesteia ridicându-se la 200.000 de litri/zi.
Albalact şi-a bugetat în acest an un profit net de 9 mil. lei şi venituri de 340 mil. lei, potrivit datelor comunicate de companie.
Albalact Alba Iulia este deţinută de familia Ciurtin, circa 31,7% din acţiuni fiind controlate de Petru Ciurtin, care are şi cea mai mare participaţie.
Cel mai important acţionar al companiei, în afara familiei Ciurtin, este fondul de investiţii RC2, care are o deţinere de 25,4%.
Pe o piaţă de peste un miliard de euro, Alabalact intră în competiţie cu mari companii multinaţionale, precum Danone, Friesland Câmpina, Hochland sau Lactalis.
Afacerile Albalact Alba Iulia (ALBZ), cel mai mare producător de lactate local listat la Bursă, au crescut anul trecut cu 15% în lei, de la 226 mil. lei (55 mil. euro) la 261 mil. lei (63 mil. euro), a anunţat ieri compania.
"Albalact a câştigat cotă de piaţă în 2010 chiar dacă scădere