Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii care comit greşeli profesionale scapă basma curată, în Republica Moldova. Vom avea un Colegiu al Medicilor funcţional abia la sfârşitul anului

Publicat in Adevarul, joi 28 aprilie 2011 ·

Ministrul Sănătăţii a explicat, pentru „Adevărul“, ce trebuie să facă pacienţii care consideră că doctorul le-a administrat un tratament greşit. Potrivit lui Andrei Usatâi, există puţine şanse ca medicii bănuiţi de neglijenţă în serviciu să fie traşi la răspundere, deoarece în Moldova nu există o practică în acest sens.

Republica Moldova este singura ţară din Europa unde medicii nu sunt traşi la răspundere pentru greşelile lor. Cum explicaţi acest lucru?

Avem o ligă a medicilor care există doar de formă. Se ocupă mai mult cu educarea continuă şi de organizarea conferinţelor. Deocamdată nu avem un colegiu al medicilor, dar am iniţiat un grup de lucru pentru a-l crea. Mai întâi trebuie să examinăm practica internaţională în acest domeniu.

Când vom avea un Colegiu al Medicilor funcţional?

Nu pot să vă zic un termen, dar sper că la sfârşitul acestui an. Este o necesitate şi se lucrează asupra acestui document.

Până atunci, cine monitorizează cât de corect îşi fac doctorii meseria?

Funcţia aceasta o îndeplineşte acum Ministerul Sănătăţii şi acest lucru nu este corect. Sunt vreo patru angajaţi ai Departamentului resurse umane, dar ei au şi alte priorităţi. Cazurile de malpraxis ajung foarte rar la Ministerul Sănătăţii. Dacă se adresează cineva cu o petiţie, le examinăm, dar de cele mai multe ori nu se ajunge la niciun rezultat. Nu ai nicio dovadă că cel bănuit ar fi cerut bani sau că nu şi-ar fi făcut datoria. De obicei, se termină fără rezultate.

Vă pare normal acest lucru?

Din păcate, mulţi medici de la noi se simt ca peştele-n apă. Folosesc instituţia publică pentru a presta servicii private la un preţ foarte mare, fără a scoate ceva din buzunar. Este asigurat cu tot din partea statului. El numai înjgheabă banii şi-i pune în buzunar, jefuind pacienţii asiguraţi. Se simte liber să o facă pentru că nu există instanţă care ar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°