A ales să studieze medicina în România, unde şi-a întemeiat şi o familie. De patru ani a fost repartizat la Spitalul din Alexandria, unde nu exista un medic cu specialitatea sa.
Sareh Mehrdad este originar din Iran, dar s-a stabilit în România pentru a practica meseria care i-a plăcut cel mai mult şi anume medicina. „Prin 1990 am plecat din Iran în Japonia, pentru a strânge bani de facultate. După doi ani, am venit în România şi m-am înscris la facultatea de medicină, pe care am terminat-o în 1998", spune medicul care înainte de a fi admis la facultate, a trebuit să susţină un examen de limba română. „A fost foarte greu, m-am pregătit intens timp de trei luni, după care am dat examenul. Şi după admitere mi-a fost greu, dar cu ajutorul soţiei am reuşit să învăţ foarte repede limba română. După un an vorbeam fluent, faţă de alţi colegi străini", mai spue medicul specialist.
A dat Canada pe România
Sareh Mehrdad spune că iniţial vroia să plece în Canada, dar a cunoscut-o pe soţia sa şi s-a stabilit în România. „ Planul meu era să plec în Canada, dar după ce m-am împrietenit cu actuala soţie, am decis să rămân în România. După doi ani, ne-am şi căsătorit", mai spune urologul. După facultate şi-a continuat rezidenţiatul, la Institutul Clinic Fundeni. „Perioada de facultate şi mai apoi de rezidenţiat a fost mai dificilă pentru mine, din cauza unor probleme financiare, dar cu ajutorul mamei, am reuşit să trec peste. În primul an de rezidenţiat am avut onoarea să lucrez cu academicianul Eugen Proca, apoi am fost preluat de profesorul Ionel Sinescu, care a fost şi cel ce m-a îndrumat spre spitalul din Alexandria", explică medicul.
Începând din 2007 lucrează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria, unde spune că s-a acomodat destul de bine. „Când am venit la Alexandria, mi-a fost un pic mai greu din cauza lipsei de echipament medical, pen