Înfrângerea Realului la Barcelona nu i-a închis gura lui Jose Mourinho. El acuză arbitrajul care i-ar fi îngropat echipa şi se ia încă o dată de Guardiola.
- Jose, cum te simţi după această înfrângere?
- Sunt încă o dată foarte mirat. Barça are o echipă fantastică. Dezvoltă un joc extraordinar, cu jucători fantastici şi cu un antrenor fantastic. Atunci de ce au nevoie de ajutorul arbitrului de fiecare dată? Asta e întrebarea pe care o pun. De ce? Că întâlnesc Chelsea, Arsenal, Inter sau Real, de fiecare dată e aceeaşi poveste. Meciul ăsta era strâns, probabil urma să se termine 0 – 0, atunci de ce a trebuit ca arbitrul să ajute Barcelona? Pentru Unicef? Pentru că sunt simpatici? Nu ştiu, dar de fiecare dată e acelaşi lucru. Repet că sunt o echipă fantastică, şi prin asta nu vreau să le ştirbesc din merit. Dar îi aplaud şi pentru că au ştiut mereu să obţină ajutor permanent de la UEFA.
- Totuşi ai câştigat sezonul trecut cu Inter…
- Ar fost un miracol. În 10 ar fi fost un miracol. De fapt, misiune imposibilă. Şi aşa în 11 era greu, dar în 10 este imposibil. Repet că au o echipă fantastică, dar regulile ar trebui să fie aceleaşi pentru toată lumea. Indiferent cine e arbitrul, totdeauna rămânem în 10.
- Ascultându-te şi văzându-ţi supărarea, ai zice că nu îţi dai şanse să ajungi în finală.
- Nu, nu vom ajunge. Vom merge acolo, cu tot respectul faţă de joc, de fotbal şi faţă de adversară, dar vom merge acolo fără Pepe, fără Ramos, fără antrenor (eliminat miercuri, Mourinho va sta în tribune pe Nou Camp)…
- Tactic, ai schimbat jocul, faţă de finala Cupei.
- Tactica evolueză pe parcursul meciului. Voiam mai ales să păstrăm cele două linii de 4 în apărare, să rămânem strânşi şi în spate, pentru a ne frustra adversarul. Decisesem să-l bag pe Kaka pentru a da un plus de viteză pe contraatac, dar arbitrul a schimbat totul şi a trebu